HOTSocial

Dezechilibru pe piața carburanților: Zeci de benzinării Petrom au rămas fără motorină, din cauza prețurilor mici

Zeci de benzinării Petrom au rămas fără motorină standard joi, relatează site-ul Economica citând surse din piață și observațiile redacției. Stocurile s-ar fi epuizat din cauza prețurilor semnificativ mai mici decât cele din alte rețele.

Site-ul Economica susține că ar fi vorba de 60 de benzinării în această situație, iar diferența dintre cea mai ieftină și cea mai scumpă motorină ar fi ajuns să fie de peste 60 de bani pe litru.

La începutul zilei, motorina standard costa între 8,33 lei litrul la Petrom, și 8.97 lei la Rompetrol, la stațiile din Vestul Capitalei, potrivit datelor din aplicația Monitorul Prețurilor. Benzina standard costă între 8,07 lei și 8,43 lei pe litru.

Joi la amiază, Petrom a scumpit prețul litrului de motorină standard, cu 20 de bani, arată site-ul Monitorul Prețurilor. Acum acesta costă 8.53 lei/litru.

La OMV era 8.62 lei/litru, la Lukoil – 8.72 lei/litru, la MOL – 8.52 lei/litru, Rompetrol – 8.97 lei/litru.

În acest moment, aplicația Monitorul Prețurilor arată următoarele prețuri la benzina standard:
– Petrom – 8.27 lei/litru
– OMV – 8.38 lei/litru
– Lukoil – 8.18 lei/litru
– MOL – 8.28 lei/litru
– Rompetrol – 8.43 lei/litru.

Deși Guvernul a limitat adaosul comercial pentru a proteja consumatorii, măsura a lovit diferit jucătorii din piață. Petrom, o companie integrată care produce singură mai mult de jumătate din țițeiul necesar, a fost forțată la ieftiniri masive pentru a se alinia profitabilității de anul trecut.

„Petrom pare că a fost afectată cel mai mult de noul mod de calcul al prețului, care a obligat-o la ieftiniri masive pentru ca veniturile din adaosul practicat acum pe tot lanțul de rafinare și distribuție să coboare la același nivel de anul trecut, afirmă voci din industria petrolieră.

Războiul din Iran și blocarea Strâmtorii Ormuz au dus inițial la scumpiri de peste 2 lei pe litru. Deși prețul barilului rămâne ridicat, intervenția statului român prin scăderea accizei (36 de bani) și limitarea adaosului a forțat prețurile în jos la Petrom, ducând la un consum peste capacitatea de logistică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *