O femeie şi un bărbat au căzut dintr-o barcă, la Cândeşti/ Femeia a fost resuscitată, ulterior ambele victime fiind transportate la spital
Un bărbat şi o femeie au ajuns la spital, joi seară, după ce au căzut dintr-o barcă într-un canal de apă din localitatea Cândeşti, judeţul Buzău. Bărbatul a fost găsit în şoc hiportermic, iar femeia era în stop cardio-respirator, fiind resuscitată.
Potrivit ISU Buzău, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru salvarea a două persoane căzute dintr-o barcă, într-un canal de apă din localitatea Cândeşti.
La sosirea echipajelor de intervenţie, o femeie în vârstă de aproximativ 55 de ani fusese deja scoasă din apă de către martori, însă se afla în stop cardio-respirator. Paramedicii SMURD şi ai Serviciul de Ambulanţă Judeţean Buzău au început imediat manevrele de resuscitare, folosind inclusiv un dispozitiv automat de compresii toracice. După aproximativ 30 de minute de eforturi susţinute, victima a răspuns manevrelor, prezentând semne vitale.
Femeia a fost preluată de un echipaj al SAJ şi transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău pentru îngrijiri medicale.
Totodată, un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în şoc hipotermic, a fost preluat de echipajul SMURD şi transportat la spital.
