Accident grav cu mașina de Poliție în București. Autospeciala avariată transporta doi deținuți
Un accident grav, în care a fost implicată o autospecială a Poliției ce transporta doi deținuți, a avut loc în Capitală, pe bulevardul Burebista.
Un accident grav a avut loc marţi în București, pe bulevardul Burebista, în apropiere de Piața Alba Iulia. O autospecială a Poliției, ce aparține de Serviciul Independent de Reținere și Arestare Preventivă, a fost implicată în incident.
Accidentul a avut loc marți, în jurul orei 09.00, în timp ce autospeciala se deplasa pe Calea Dudești dinspre Șoseaua Mihai Bravu spre strada Lucian Blaga, cu sistemele de avertizare luminoasă și sonoră în funcțiune. Autoturismul care a intrat în coliziune cu mașina Poliției, cel mai probabil din cauza neacordării de prioritate, circula pe bulevardul Burebista dinspre Piața Alba Iulia.
Potrivit informării transmise de Brigada Rutieră a Capitalei, autospeciala Poliției, care transporta doi deținuți, a fost avariată serios, la fel și cel de-al doilea autoturism implicat în accident. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Impactul a fost semnalat prin apel la numărul unic de urgență 112. La fața locului s-au deplasat colegii polițiștilor care i-au testat pe conducătorii auto cu etilotestul. Pentru ambii rezultatele au fost negative. Ulterior, șoferii au fost direcționați spre Biroul de Accidente Ușoare al Brigăzii Rutiere în vederea întocmirii documentației necesare constatării accidentului.
