Afacere “made in Romania” sau cum să plătești un credit cu banii băncii de la care ai împrumutat

Omul de afaceri George Copos (70 de ani), fost patron al clubului Rapid, a ridicat o clădire de birouri în zona Casei Presei cu bani împrumutați de la CEC Bank. Ulterior, CEC a devenit chiriaș în clădirea lui Copos, care-și acoperă creditul chiar cu banii băncii.

Omul de afaceri George Copos (70 de ani) a ridicat Ana Tower, o clădire de birouri de lângă Casa Presei, cu banii dintr-un credit acordat de CEC Bank, bancă deținută de statul român, prin Ministerul Finanțelor, ca acționar majoritar.

Creditul, în valoare de 50,65 milioane de euro, i-a fost acordat lui George Copos în decembrie 2017. Clădirea în cauză, Ana Tower, a fost ridicată, iar la mai puțin de 3 ani distanță, în iulie 2020, CEC Bank a devenit unul dintre chiriași!

Practic, firma prin care Copos a realizat împrumutul, Ana Towers Offices, a ajuns să ramburseze o parte din împrumut chiar cu banii CEC Bank! “O afacere fără risc cu banii unei bănci de stat”, după cum notează sursa citată.

CEC Bank a închiriat inițial 3 dintre cele 25 de etaje ale clădirii, pe 5 ani, la un cost de 18 euro / metru pătrat, plus taxă de servicii și câte 75 de euro lunar pentru fiecare dintre cele 20 de locuri de parcare. În total, 14,1 milioane de euro pentru firma lui Copos, sumă fără TVA.

Ulterior, cele două părți au mai încheiat un contract pentru alte 6 etaje și mai multe locuri de parcare, pe o perioadă chiar mai lungă, de 10 ani. Afacerea încheiată tot la 18 euro / metru pătrat i-a adus firmei lui Copos alte 18 milioane de euro.

Așadar, CEC îi plătește firmei lui Copos peste jumătate din valoarea creditului, 32 de milioane de euro! Și este de așteptat ca primul contract să fie prelungit, având în vedere că a fost încheiat doar pe 5 ani, în timp ce al doilea are o durată de 10 ani.

Cu alte 14 milioane de euro (în eventualitatea în care contractul ar fi încheiat în aceleași condiții), suma totală pe care CEC ar ajunge să o plătească către Ana Towers Offices s-ar ridica la 46 de milioane de euro, aproximativ 91% din valoarea totală a creditului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *