Amendamentul PSD care schimbă total definiția plagiatului a fost votat. USR a reacționat virulent
Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor a dat marţi vot pe legea învăţământului universitar din cadrul legilor educaţiei naţional, adoptând un amendament PSD care prevede, la capitolul plagiat, că nu constituie abateri de la normele de etică diferenţele de concepţie teoretică, experimentală sau practică, erorile materiale de citare, diferenţele de interpretare a datelor, precum şi diferenţele de opinie. Proiectele lelgilor educaţiei naţionale urmează să intre la vot în plenul Camerei Deputaţilor, care este primă Cameră sesizată iar ulterior vor merge la Senat, for decizional.
Membrii comisiei au dat raport de adoptare cu amendamente la proiectul de lege privind învăţământul universitar, cu majoritate de voturi. Şase deputaţi au votat împotrivă.
Amendamentul admis prevede că „nu constituie abateri de la normele de etică diferenţele de concepţie teoretică, experimentală sau practică, erorile materiale de citare, diferenţele de interpretare a datelor, precum şi diferenţele de opinie” şi a fost propus de grupul parlamentar PSD.
USR a reacționat rapid pe subiect
„PSD, PNL și AUR au decis ca plagiatul este eroare materială, nu furt”, arată USR, după ce în Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților a fost aprobat un un amendament PSD potrivit căruia nu sunt abateri de la normele de etică „diferențele de concepție teoretică și erorile materiale de citare”.
„PSD, PNL și AUR au decis că plagiatul este eroare materială, nu furt”, transmite USR.
Potrivit amendamentului votat marți în Comisia de Învățământ, „nu constituie abateri de la normele de etică diferențele de concepție teoretică, experimentală sau practică, erorile materiale de citare, diferențele de interpretare a datelor, precum și diferențele de opinie”. Senatorul USR Ștefan Pălărie afirmă că „partidele de la guvernare au o altă prioritate: să își scape colegii plagiatori de tinichelele legate de coadă”.