HOTPolitică

Amenințări cu ieșirea de la guvernare, în ședința Coaliției. Problema, alegerile pentru Primăria Capitalei

Partidul Social Democrat a pus din nou pe masă scenariul ruperii Coaliției de Guvernare. S-a întâmplat în cadrul ședinței pe care liderii au avut-o miercuri seară la Palatul Victoria, când s-a discutat despre alegerile pentru Primăria Capitalei.

Sorin Grindeanu a amenințat cu ruperea Coaliției în cazul în care PNL și USR stabilesc un candidat comun pentru București.

Social-democrații susțin că o astfel de alianță ar aduce aproape sigur victoria celor două partide.

„Care mai este rostul unei Coaliții, dacă izolezi PSD când îți convine?”, este explicația venită din rândul social-democraților, mesaj transmis și de Sorin Grindeanu în spațiul public în ultima vreme.

De altfel, liderii Coaliției nu au ajuns la un acord nici în privința datei scrutinului. Inițial, PNL și USR au propus luna noiembrie, însă în discuție rămâne și varianta organizării alegerilor în martie, anul viitor.

Un alt subiect care a stârnit nemulțumiri în Coaliție este împărțirea posturilor de prefect și subprefect din țară, astfel încât împărțirea să fie făcută și cu USR. Potrivit surselor, discuția ar urma să fie tranșată săptămâna viitoare.

Ședința Coaliției s-a încheiat după aproape două ore de discuții, timp în care liderii Coaliției au decis modificări în privința programului de investiții „Anghel Saligny”. Surse politice au declarat că, la propunerea ministrului Dezvoltării, s-a stabilit o nouă formulă de alocare a banilor până la înceheierea programului, în 2028.

Astfel, primarii și șefii Consiliilor Județene vor putea eșalona unele plăți pe următorii trei ani.

De altfel, la rectificarea bugetară din această toamnă ar urma să fie plătite facturile restante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *