Atac al activiştilor pentru climă într-un studio TV: au fost puşi la pământ în direct de camera manevrată din regie

Un spectacol al variantei suedeze a “Dansez pentru tine” a fost dat peste cap de invadarea neprogramată a platoului de emisie.

Doi activişti pentru climă au luat cu asalt scena show-ul TV “Let’s Dance”, un spectacol suedez asemănător cu “Dancing with the Stars”, în anumite ţări, sau cu “Dansez pentru tine” – varianta românească.

Înarmaţi cu vopsea pudră şi purtând un banner, aceştia au întrerupt un spectacol live.

Protestul a fost oprit de cameramanul care l-a lovit pe unul dintre activiştii de mediu cu camera manevrată de la butoanele din regie.

Protestatarii au fost apoi scoşi din studio şi audiaţi de poliţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *