Au fost publicate rezultatele finale la Evaluare Națională 2025
Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2025 au fost publicate astăzi, 10 iulie, pe site-ul oficial evaluare.edu.ro, precum și în centrele de examen. Acum, elevii au aflat dacă notele lor au crescut sau nu în urma contestațiilor depuse.
Contestațiile au fost depuse în zilele de 3 și 4 iulie, iar elevii au avut pentru prima dată oportunitatea de a vizualiza lucrările corectate, înainte de a decide dacă solicită recorectarea.
Lucrările au fost corectate digital, prin intermediul unei platforme care semnalează automat eventualele neconcordanțe între notele acordate de cei doi evaluatori.
În urmă cu o săptămână, pe 3 iulie 2025, au fost anunțate rezultatele inițiale la Evaluarea Națională. Potrivit datelor oferite de Ministerul Educației, peste 83% dintre elevi au obținut medii peste 5. Este cel mai mare procent din ultimii 13 ani.
Totodată, numărul elevilor care au obținut sub media 5 la Evaluarea Națională 2025 este cu aproape zece procente mai mic față de anul trecut. Mai exact, 16,9% dintre elevi (25.738) au obținut medii sub 5.
Acest procent este posibil să scadă și mai mult cu anunțarea rezultatelor finale, după rezolvarea contestațiilor.
În 2024, au fost 25,5%, iar în anul 2023 au fost 23,8%. În acest an, au fost eliminați pentru fraudă/tentativă de fraudă 3 elevi (lucrările lor au fost notate cu 1, conform metodologiei).
Totodată, 75 de elevi au obținut media 10. Anul trecut, au fost doar 74 de medii de 10, număr atins după rezolvarea constetațiilor.
Rezulatele la Evaluarea Națională 2025, pe probe:
– Limba și literatura română: 131.849 de elevi (86,4%) au obținut note mai mari sau egale cu 5.
– Matematică, 116.251 de elevi (76,3%) au fost notați cu note mai mari sau egale cu 5.
– Limba şi literatură maternă: 8.361 de elevi (92,3%) au obținut note mai mari sau egale cu 5.
Notele finale la Evaluare Națională 2025 sunt esențiale pentru admiterea la liceu. Repartizarea computerizată la liceu este programată pentru 17 iulie 2025.
