Bărbat căzut într-o prăpastie, în judeţul Neamţ. El a fost scos în viaţă şi predat unui echipaj medical
Un bărbat a căzut într-o prăpastie, duminică după amiază, la o diferenţă de nivel de aproximativ 25 de metri. Incidentul s-a produs în zona Bicaz Chei din judeţul Neamţ, victima fiind scoasă şi predată unui echipaj medical.
Incidentul a avut loc duminică, în jurul orei 16:00, în zona Belvedere, un pod suspendat din comuna Bicaz Chei, judeţul Neamţ.
„La locul solicitării au fost alocate forţe şi mijloace de intervenţie de la Detaşamentul de pompieri Piatra-Neamţ (o autospecială complexă pentru intervenţie şi o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă), Salvamont şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
La sosirea salvatorilor, bărbatul a fost localizat într-o prăpastie, la o diferenţă de nivel de aproximativ 25 metri faţă de traseul turistic”, transmite ISU Neamţ.
Victima a fost scoasă cu ajutorul echipamentelor specifice.
Bărbatul în vârstă de 40 de ani, a suferit multiple traumatisme la nivelul întregului corp, însă a fost găsit conştient.
El a fost predat echipajului SMURD pentru a fi transportat la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean Piatra-Neamţ.
