Bărbatul aflat în barca cu vâsle care a fost salvat de ARSVOM a ajuns cu bine în Portul Mangalia. El este sportivul Alexandru Dumbravă, care îşi propusese să doboare recordul de vâslit în Marea Neagră
Bărbatul aflat într-o barcă cu vâsle în Marea Neagră, care a cerut ajutorul autorităţilor deoarece era epuizat, a fost salvat de o ambarcaţiune a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) şi a ajuns cu bine în Portul Mangalia. El este sportivul Alexandru Dumbravă, care îşi propusese să doboare recordul de vâslit în Marea Neagră şi care pornise într-o cursă Mangalia – Batumi pe mare.
ARSVOM a anunţat vineri, că operaţiunea de preluare a sportivului român, care îşi propusese să traverseze Marea Neagră intr-o barcă cu vâsle, s-a încheiat cu succes. Atât bărbatul cât şi ambarcaţiunea sa, au ajuns cu bine în Portul Mangalia.
În cursul nopţii de joi spre vineri, MRCC a solicitat intervenţia ARSVOM pentru preluarea unui bărbat, aflat la 80 mile distanţă, travers Mangalia.
“Echipajul S/I Maia a pornit în căutarea bărbatului, noaptea trecută, la ora 01:08 şi l-au preluat in această dimineaţă, în jurul orei 07:00. Ambarcaţiunea acestuia a fost tractată şi adusă în siguranţă pana în Portul Mangalia. Operaţiunea de căutare şi salvare a vieţii omeneşti pe mare, în această situaţie efectuându-se la o distanţă de peste 80 mile, a fost posibilă deoarece navele ARSVOM sunt certificate pentru navigare internaţională, iar echipajul aflat la bord deţine brevet international. În aceste condiţii, este posibilă navigarea în afara apelor teritoriale române”, a transmis ARSVOM.
Sursa citată a precizat că la bordul ambarcaţiunii s-a aflat sportivul Alexandru Dumbravă, iar starea sa era una de epuizare, acuzând dureri de spate şi genunchi, din cauza efortului de a trage la rame.
Alexandru Dumbravă a pornit în data de 8 iulie, într-o cursă pe mare de la Mangalia către Batumi, propunându-şi să doboare recordul de traversare solo a Mării Negre.
Pe Facebook a fost ţinut un jurnal al acestui proiect al lui Alexandru Dumbravă. În urmă cu două zile Dumbravă hotărâse să oprească cursa de traversare a Mării Negre, după ce curenţii potrivnici i-au blocat înaintarea, a fost în derivă, iar condiţiile meteorologice nu îi erau favorabile, şi revenea către Mangalia.