Campanie outdoor de promovare a României ca destinaţie turistică, la Paris. Peste o sută de panouri publicitare în zone turistice cheie din oraş şi colantarea celor 17 autobuze turistice din capitala franceză

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a demarat o campanie outdoor de promovare a României ca destinaţie turistică în Franţa, desfăşurată în perioada 6-26 septembrie, pe străzile din Paris. Obiectivul principal al acţiunii este atragerea unui număr tot mai mare de turişti francezi în România.

MEAT anunţă, luni, că derulează, până în 26 septembrie, o campanie de promovare a României ca destinaţie turistică, la Paris.

“Campania outdoor are, astfel, scopul de a atrage atenţia publicului francez asupra României ca destinaţie turistică şi de a transmite un mesaj de impact, cu accent pe patrimoniul cultural şi natural al ţării noastre. Acţiunea se derulează în două etape: prima a constat în afişarea, în perioada 06 – 12 septembrie a.c., a două imagini reprezentative pentru ţara noastră pe 103 panouri publicitare de mari dimensiuni (8mp), în punctele cheie din centrul Parisului, iar a doua etapă, care se desfăşoară în perioada 13 – 26 septembrie a.c., a vizat colantarea celor 17 autobuze turistice folosite pentru vizitarea punctelor cheie din capitala franceză”, anunţă, luni, MEAT, într-un comunicat de presă.

Ministerul estimează că această campanie “va beneficia de o expunere semnificativă”.

“Toate panourile se găsesc în poziţii cu vizibilitate mărită în oraş, unul dintre acestea aflându-se chiar pe celebrul bulevard Champs-Élysées. Se estimează, totodată, că această etapă a campaniei va ajunge la peste 15 milioane de persoane, din care aproximativ 2,5 milioane din rândul francezilor cu studii superioare şi un buget mare pentru vacanţe şi călătorii”, au transmis oficialii ministerului.

Potrivit acestora, în ceea ce priveşte a doua etapă, cele 17 autobuze turistice vor circula pe cea mai populară rută turistică din Paris, trecând pe lângă principalele obiective şi atracţii ale oraşului.

“Conform cercetării iniţiale, reţeaua de autobuze turistice oferă cea mai mare vizibilitate pe piaţa pariziană, cu aproximativ 27 de milioane de vizualizări pe acest traseu pe durata celor două săptămâni de campanie”, se mai arată în comunicatul citat.

Potrivit documentului, perioada de desfăşurare a campaniei coincide cu începutul Cupei Mondiale de Rugby, al treilea cel mai mare eveniment sportiv la nivel mondial după Campionatul Mondial de Fotbal şi Jocurile Olimpice, organizat în acest an în Franţa.

Potrivit oficialilor MEAT, piaţa franceză reprezintă o piaţă prioritară pentru România, conform statisticilor oficiale Franţa clasându-se în topul primelor 10 ţări ai căror cetăţeni vizitează ţara noastră.

Totodată, Consiliul de Brand Turistic Naţional situează Franţa printre cele 7 ţări declarate ca fiind prioritare pentru promovarea turistică externă, alături de state precum Italia, Germania, UK, Israel, Spania sau Polonia.

“Parisul, ales pentru desfăşurarea campaniei, este al doilea pol economic urban european, al şaselea oraş ca mărime la nivel mondial şi unul dintre cele mai vizitate oraşe din lume, cu un număr estimat de 17 milioane de turişti”, a mai transmis ministerul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *