EconomieExterneHOT

China are nevoie de cărbune rusesc. Moscova are nevoie de clienți și a redus prețul.

China cumpără cantități record de cărbune rusesc ieftin, în timp ce Moscova încearcă să găsească noi cumpărători după ce Uniunea Europeană a impus sancțiuni împotriva importurilor din Rusia.

În aprilie, nu numai că a doua cea mai mare economie a lumii a cumpărat mai mult cărbune din Rusia, importurile atingând valori record, dar a eliminat și tarifele de import pentru toate tipurile de cărbune, o mișcare despre care analiștii spun că vor beneficia în principal furnizorii ruși, scrie CNN.

Importurile de cărbune ale Chinei din Rusia aproape s-au dublat între martie și aprilie, ajungând la aproape 5 milioane de tone, potrivit datelor comerciale de la Refinitiv. Rusia a depășit Australia ca al doilea cel mai mare furnizor al Chinei și acum reprezintă 19% din importurile sale de cărbune, în creștere față de ponderea de 14% pe care o avea în martie.

Comerțul în creștere cu cărbune avantajează ambele părți. În ciuda angajamentelor pe care China și le-a luat pentru a lupta cu schimbările climatice, țara se concentrează acum pe scoaterea economiei din criză și are nevoie de cărbune pentru a alimenta centralele electrice și pentru a produce oțel pentru proiecte de infrastructură. Rusia are nevoie disperată de noi clienți pentru combustibilii fosili, din cauza sancțiunilor occidentale.

Comerțul cu cărbune dintre China și Rusia a scăzut la scurt timp după ce Moscova a invadat Ucraina în februarie, iar țările occidentale au început să impună Rusiei sancțiuni fără precedent. Băncile chineze au fost inițial reticente în a oferi finanțare pentru achizițiile de mărfuri rusești, potrivit Reuters. Până în martie, însă, acea reticență a dispărut.

„Când a devenit clar că UE nu se mișca rapid pentru a interzice importurile și asta a împiedicat efectiv atât SUA, cât și UE să impună sancțiuni mai ample care ar afecta alți cumpărători, a existat un salt în achiziții ca urmare a cererii”, spun analiștii.

De atunci, Uniunea Europeană a aprobat interzicerea cărbunelui rusesc, care urmează să intre în vigoare din august. La începutul acestei luni, a propus, de asemenea, interzicerea tuturor importurilor de petrol rusesc în termen de șase luni.

În ciuda angajamentelor de a-și reduce dependența de combustibilii fosili, China încă are nevoie de cărbune pentru a-și alimenta economia. Până la 60% din producția de electricitate a Chinei a fost generată din cărbune termic în 2021, în timp ce mai mult de 90% din oțelul chinezesc a fost produs în furnalele care ard cărbune de cocsificabil. În general, cărbunele a reprezentat 56% din consumul total de energie al Chinei anul trecut, potrivit Biroului Național de Statistică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *