Clopotele Catedralei Notre-Dame au bătut pentru prima dată de la incendiul din 2019
Cele opt clopote ale clopotniţei nordice a Catedralei Notre-Dame de Paris, care se pregăteşte de redeschidere pe 7 decembrie, au bătut vineri pentru prima dată de la incendiul din 2019 care a devastat monumentul istoric, informează AFP.
Cu puţin înainte de ora locală 10:30, clopotele au început să răsune unul câte unul, acţionate de motoare, până când au format o secvenţă armonioasă, potrivit jurnaliştilor AFP prezenţi la faţa locului.
“Este un pas frumos, important şi simbolic”, a declarat Philippe Jost, şeful instituţiei publice însărcinate cu restaurarea catedralei, care a fost prezent la premieră. “Toate clopotele împreună, este prima dată” de la incendiul din aprilie 2019, a subliniat el, cu mai puţin de o lună înainte de redeschiderea catedralei.
“Încă nu este totul perfect. Vom continua să ajustăm totul până la perfecţiune, dar acest prim test este concludent”, a declarat Alexandre Gougeon de la compania Gougeon, manager de proiect pentru înlocuirea clopotelor. Joi au fost făcute teste individuale, clopot cu clopot.
Acest eveniment marchează o nouă etapă în reînvierea uneia dintre cele mai mari catedrale din Occident, un sit al patrimoniului mondial UNESCO şi unul dintre cele mai vizitate monumente din Europa.
În timpul incendiului din 15 aprilie 2019, flăcările au atins o parte din clopotniţa nordică a clădirii, care a trebuit să fie restaurată. Pentru realizarea acestui lucru, cele opt clopote adăpostite în acest turn au fost îndepărtate cu grijă, curăţate de praful de plumb şi restaurate înainte de a fi readuse în decorul lor original.