Companiile controlate de Guvern – câştiguri foarte mari, dar afectate de majorarea salariilor. Profituri mari la Guvern, câştiguri mici la cele aproape 1.000 de companii ale autorităţilor locale

Cele peste 200 de companii controlate de Guvern, cele mai mari companii din portofoliul statului, au avut în prima jumătate a anului un rezultat brut de 10,68 miliarde de lei, în scădere uşoară comparativ cu rezultatul record de 11,3 miliarde de lei înregistrat în primele şase luni ale anului trecut. În timp ce veniturile totale au crescut marginal, la 44,7 miliarde de lei, câştigul acestor companii a fost tras în jos de majorarea cu 1,7 miliarde de lei a cheltuielilor de natură salarială, la 9,2 miliarde de lei.

În prima jumătate a anului trecut s-au aflat sub controlul Guvernului 209 companii, iar în prima jumătate a acestui an numărul acestora a urcat la 217. Impactul acestor modificări nu este, cel mai probabil, unul de amploare, întrucât rezultatele acestea reflectă în principal activitatea celor mai mari companii de stat, cum sunt cele din energie, aflate constant în subordinea Guvernului.

Numărul de salariaţi s-a situat la 166.166 la final de iunie, în urcare faţă de 163.442 în iunie anul trecut. Veiturile totale s-au situat la 44,69 miliarde de lei, comparativ cu 44,47 miliarde de lei în prima jumătate a anului 2022.

În timp ce cele 217 de companiil din subordinea Guvernului, unde se află şi mari societăţi din sectorul energetic, au avut un rezultat brut de 10,68 miliarde de lei pentru primele şase luni din acest an, cele 983 de companii din subordinea autorităţilor locale au raportat un rezultat mai modest, de numai 206,7 milioane lei, o sumă mică, dar o situaţie mai bună comparativ cu pierderea de 337 milioane lei din prima jumătate a anului trecut.

Numărul de angajaţi de la locale a crescut mai puternic decât la societăţile controlate de Guvern şi a ajuns la 98.842, de la 93.370 în iunie anul trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *