Despescu: În Portul Constanţa sunt capturi de droguri şi în ultima perioadă. Cazurile respective nu pot fi mediatizate în acest moment. Peste 5.000 de containere, verificate

Secretarul de stat pentru ordine şi siguranţă publică în Ministerul Afacerilor Interne, Bogdan Despescu, a declarat, miercuri, că în Portul Constanţa s-au înregistrat capturi de droguri şi în ultima perioadă, dar a precizat că aceste cazuri nu pot fi mediatizare în acest moment.

Bogdan Despescu a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, despre capturile de droguri din Portul Constanţa.

“Astăzi vă confirm că în Portul Constanţa sunt capturi de droguri şi în ultima perioadă. Cazurile respective nu pot fi mediatizate în acest moment. Înţelegeţi foarte bine de ce, ţine de traseul, destinaţia, trasabilitatea şi documentarea activităţii grupurilor implicate”, a transmis secretarul de stat.

El a fost întrebat de ce în Portul Constanţa nu s-au înregistrat capturi de droguri în ultimii ani, în condiţiile în care în alte porturi din Europa sunt descoperite anual zeci de tone de droguri.

“Cele mai mari capturi realizate de structurile de la Antidrog sunt prin Portul Constanţa. Cu privire la aceste acţiuni am menţionat, o repet, este nevoie de o perioadă mare de timp pentru documentare şi confirm încă o dată că în ultima perioadă au fost realizate capturi de colegii de la structurile Antidrog, capturi care astăzi nu pot fi comunicate public. Aşa e normal, să se realizeze o documentare totală, pe tot traseul, destinaţie, ramificaţie, tragerea la răspundere penală a întregii reţele”, a răspuns Despescu.

El a mai afirmat că structura Antidrog a făcut verificări în peste 5.000 de containere aflate în Portul Constanţa.

“Vă exemplic activităţile derulate în acest an de structura Antidrog din Portul Constanţa, este organizată această structură în Portul Constanţa, care a făcut verificări în peste 5.000 de containere. Toate containerele respective au fost verificate fizic pe baza analizelor de risc. În plus, în Portul Constanţa, Poliţia Română s-a dotat pe fonduri externe nerambursabile cu un scaner mobil care acţionează exclusiv aici. În acest an au scanat peste o mie de containere. Ieri, de exemplu, din raportarea zilnică, rezultă că au fost verificate 74 de mijloace de transport şi containere de către colegii de la Transporturi, cei care gestionează, cei care administrează acest scaner”, a mai declarat Bogdan Despescu.

Fostul ministru de Interne Lucian Bode a declarat, în 18 septembrie, la Parlament, despre capturile de droguri din Portul Constanţa, că toate containerele care vin din America de Sud sunt verificate, dar că avem, într-adevăr, o problemă şi aceea se numeşte lipsa scanerelor, pentru că avem un singur scaner şi acela îmbătrânit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *