Drum național reparat în bătaie de joc: s-a stricat înainte de terminarea lucrărilor. Pe cine dau vina constructorii

Unul dintre cele mai importante drumuri naționale din nordul Moldovei, care aștepta de două decenii să fie reparat, a început să aibă deja probleme, deși lucrările nu au fost încă terminate. Constructorii dau vina pe război, susținând că a crescut foarte mult traficul mașinilor grele supraîncărcate.

Drumul național 28 B Botoșani-Târgu Frumos este unul dintre cele mai importante tronsoane de șosea din nordul Moldovei, făcând legătura cu municipiul Iași și artera rutieră care duce la București, prin Bacău, Focșani și Buzău. Drumul are o lungime de 71 de kilometri, dintre care 32 de kilometri sunt pe teritoriul județului Botoșani. Practic, acest drum reprezintă legătura județului nord-moldav și a frontierei cu Republica Moldova de restul țării.

În ultimele două decenii, acest drum a devenit aproape impracticabil, fiind un adevărat coșmar pentru șoferi, din cauza gropilor, alunecărilor de teren, dar și a podurilor degradate. Această șosea este intens circulată, din ambele sensuri, de sute de studenți, de mașini de marfă care asigură aprovizionarea, de botoșăneni care merg către capitală sau către aeroportul din Iași și nu în ultimul rând de ambulanțele care duc pacienți în stare gravă spre spitalele universitare din Iași. După decenii de amânări și promisiuni electorale nerespectate, abia acum doi ani au început lucrările de modernizare ale acestui drum. A fost însă cu ghinion pentru șoferi, fiindcă drumul s-a stricat înainte de a fi terminate lucrările.

Drumul Botoșani – Târgu Frumos a fost, timp de două decenii, subiectul preferat al politicienilor, la capitolul promisiuni, în campaniile electorale. Ani la rândul, însă, documentația pentru realizarea acestui drum a stat pe liste de rezervă. Abia în anul 2021, au fost alocate fonduri pentru modernizarea și repararea celor 71 de kilometri de la Botoșani la Târgu Frumos. Valoarea lucrărilor se ridică la 51 de milioane de euro și prevede lărgirea carosabilului, șanțuri betonate și rigole, trotuare, parapeți metalici, indicatoare și marcaje rutiere, dar și modernizarea și repararea a nouă poduri.

În urma licitației organizate, câștigătoare a fost o asociere formată din patru firme. Lucrările la drum au început în vara anului 2021, având ca termen de finalizare luna august a anului 2023.

Lucrările au început cu un hei-rup care le-a “oferit” momente de coșmar șoferilor din cauză că antreprenorii lucrau în același timp la mai multe obiective: la lărgirea șoselei, dar și la reabilitarea podurilor și podețelor. În anumite zone, începând cu anul 2022, s-au scos dalele de beton, pe ambele sensuri de mers. Traficul a devenit un coșmar, mai ales că nu era dirijat, iar resturile de materiale de construcție au distrus mașinile multor șoferi care circulau pe acest drum.

Majoritatea botoșănenilor au ajuns să meargă prin Tudora și Pașcani, către Iași, numai pentru a rămâne cu autoturismele întregi. În plus, lucrările se desfășurau într-un ritm lent. În vara lui 2022, la jumătatea termenului de execuție, stadiul lucrărilor era la numai 26%, iar pentru unele lucrări nici măcar nu erau obținute toate avizele. În tot acest timp, șoferii continuau să circule cu foarte mare dificultate.

La numai câteva luni de la turnarea stratului de asfalt, pe anumite porțiuni, drumul s-a stricat deja, fiind apărute fisuri în asfalt pe o lungime de zece kilometri. În luna martie a acestui an, au fost făcute sesizări ale cetățenilor la CNAIR și la Poliția Rutieră. În urma acestor reclamații, polițiștii l-ar fi avertizat pe administratorul drumului că vor da sancțiuni. În plus, există o porțiune unde nu s-a intervenit, rămânând o zonă cu gropi și șanțuri adânci care îngreunează mult traficul.

Atât inginerii DRDP Iași, cât și reprezentanții antreprenorului spun că de vină pentru stricăciunile apărute ar fi traficul prea intens. În plus, reprezentanții constructorului dau vina pe războiul dintre Rusia și Ucraina pentru deteriorarea drumului.

“Creșterea traficului și, în special, a traficului foarte greu (transporturi de cereale și combustibil) sunt datorate conflictului ruso-ucrainean. Aceste cauze determină condiții de exploatare agresive ce nu țin de acțiunea antreprenorului – circulația unor vehicule încărcate peste limitele admise sau creșterea neprevăzută a valorilor de trafic pe durata execuției lucrărilor”, precizează reprezentanții Antrepriza.

Proiectantul a trimis un proiect tehnic de remedieri ale degradărilor, iar în momentul de față se fac reparații la drumul respectiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *