Erdogan anunţă creșteri salariale de 45% pentru sute de mii de angajaţi din sectorul public, cu câteva zile înainte de alegeri

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat marţi o creştere salarială de 45% pentru sute de mii de angajaţi din sectorul public, semn că îşi dă seama de cursa electorală extrem de strânsă care îl aşteaptă duminică, relatează POLITICO.

Decizia priveşte peste 700.000 de lucrători din sectorul public, care vor primi de acum înainte un salariu minim lunar de 15.000 de lire turceşti (700 de euro).

“În cadrul acestui acord de negociere colectivă, creştem salariile cu 45%, inclusiv cota de ajutor social, crescând astfel salariul minim al lucrătorilor din sectorul public la 15.000 de lire”, a declarat Erdoğan.

El a anunţat că guvernul va majora salariile şi pensiile tuturor funcţionarilor publici.

Anunţul este văzut ca o mişcare de atragere a alegătorilor într-o cursă electorală strânsă, dominată de economie. Politicile economice ale lui Erdoğan, cândva unul dintre principalele sale argumente electorale, au devenit acum nepopulare, în mare parte din cauza inflaţiei ridicate şi a prăbuşirii lirei.

Anunţul a fost îndelung dezbătut pe reţelele socale şi a provocat critici pe Twitter, unii utilizatori protestând că angajaţii din sectorul public vor câştiga acum mai mult decât inginerii publici.

Este puţin probabil însă ca această măsură să calmeze îndoielile cu privire la faptul că Erdoğan se va apuca vreodată serios să combată inflaţia galopantă. Politicile monetare neortodoxe ale lui Erdoğan – clasica reducere a drastică a ratelor dobânzilor în faţa preţurilor în creştere – au dus la o inflaţie de două cifre, crize monetare şi o spirală a costurilor de trai care au înfuriat alegătorii turci.

Inflaţia anuală a atins un nivel record de 85,5% în octombrie anul trecut şi a fost puţin sub 44% în aprilie.

“Vom continua să luăm aceste măsuri în ciuda poverii de peste 100 de miliarde de dolari pe care dezastrul provocat de cutremur a pus-o asupra economiei noastre. Acum, mulţumită lui Allah, Turcia a ajuns la puterea şi dimensiunea care poate face faţă tuturor acestor poveri”, a declarat Erdoğan, referindu-se la costul reconstrucţiei după cutremurele dezastruoase din sud-estul ţării.

Contracandidatul lui Erdogan, susţinut de şase partide de opoziţie, este Kemal Kılıçdaroğlu, profesor de economie. Un sondaj de opinie al POLITICO îi plasează pe cei doi la egalitate.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/erdogan-anunta-cresteri-salariale-de-45-pentru-sute-de-mii-de-angajati-din-sectorul-public-cu-cateva-zile-inainte-de-alegeri-2342377

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *