HOTSocial

Evacuare în forță la Timișoara

Primarul din Timișoara, Dominic Fritz, și autoritățile au descins, marți dimineață, la un imobil emblematic de pe strada C.D. Loga 52, ocupat ilegal de clanurile țigănești din oraș.

Descinderea are loc în baza unei decizii definitive a instanței care a stabilit că ocuparea clădirii a fost ilegală. La fața locului sunt prezente autoritățile locale, executorul judecătoresc, precum și echipaje de poliție locală și jandarmerie.

Imobilul, care a aparținut în trecut lui Momiță Bona, este eliberat marți după un proces de durată.

Acțiunea se desfășoară sub coordonarea executorului judecătoresc, în prezența forțelor de ordine, pentru a asigura respectarea legii și evitarea incidentelor.

Evacuarea vine după aproximativ doi ani de litigii, în urma cărora instanța a decis definitiv că persoanele care locuiau în clădire nu aveau un drept legal asupra acesteia. Deși imobilul a fost readus în proprietatea statului încă din 2023, ocupanții au refuzat să îl părăsească, fiind necesară intervenția autorităților.

După finalizarea procedurii, vila urmează să intre în administrarea statului, urmând ca autoritățile locale să stabilească o destinație în interes public pentru clădire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *