Familie cu un copil mic, din Letonia, sprijinită de jandarmi după ce s-a întălnit cu o ursoaică cu pui, în zona staţiunii Sinaia
Jandarmii prahoveni au intervenit în sprijinul unei familii din Letonia care, în timp ce afla în vacanţă pe Valea Prahovei, a întâlnit pe o potecă o ursoaică cu doi pui.
Turiştii din Letonia, însoţiţi de o fetiţă în vârstă de cinci, ani se plimbau pe Poteca Regală din staţiunea Sinaia, joi seară, în jurul orei 17:30, când au întâlnit o ursoaică cu doi pui. Turiştii au cerut sprijinul autorităţilor, sunând la 112, iar jandarmii montani din Sinaia au intervenit pentru a-i coborî în siguranţă de pe munte.
„Persoanele au rămas într-o zonă sigură până la sosirea patrulei, fiind ulterior conduse în siguranţă în staţiunea Sinaia, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale”, anunţă Inspectoratul de Jandarmi Prahova, vineri.
Jandarmii recomandă turiştilor care întîlnesc animale sălbatice să sune imediat la 112, să nu se apropie de animale sălbatice, să nu încerce să le fotografieze de aproape, să nu le hrănească.
