EconomieHOTPoliticăSocial

Fermierii români afectați de secetă în atenția politicienilor

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul trebuie să intervină rapid și să îi sprijine pe fermierii români grav afectați de secetă.

„Aud prea multe discuţii, în ultimele zile, despre linii roşii sau galbene. Acest guvern nu este al vreunui partid. Acest guvern este al României, iar priorităţile noastre sunt susţinerea tuturor companiilor româneşti, derularea celui mai mare plan de investiţii publice din ultimii 35 de ani, protejarea populaţiei în faţa speculei şi creşterea veniturilor românilor.
Şi atunci când sunt probleme – cum este acum cu seceta – trebuie să intervenim rapid, ca să îi ajutăm pe cei aflaţi în necaz, adică pe fermierii români”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului a anunțat că, vineri, va merge alături de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pentru a evalua situaţia pagubelor produse de secetă, dar şi sumele care trebuie acordate agricultorilor afectaţi.

„Mâine voi merge cu ministrul Agriculturii pentru a evalua situaţia pagubelor în teren şi să avem o imagine clară asupra banilor pe care trebuie să îi acordăm agricultorilor afectaţi”, a mai spus premierul.

La începutul acestei săptămâni, ministrul Agriculturii a avut o întâlnire cu reprezentanţii băncilor comerciale, cărora le-a cerut să vină cu soluții în vederea acoperirii ratelor şi dobânzilor la credite pentru fermierii afectați de secetă.

Imediat după întâlnirea ministrului Florin Barbu cu reprezentanții băncilor, AUR a solicitat declararea stării de urgență în agricultură.

Mai mult, liderii partidului le-au cerut autorităților să acorde fondurile necesare pentru a acoperi pierderile suferite de fermieri din cauza secetei „cumplite cu care se confruntă România”.

De asemenea, USR i-a cerut, marți, ministrului Agriculturii, să trimită de urgenţă Corpul de Control la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), care se ocupă de sistemele de irigaţii din România.

Potrivit reprezentanților USR, în mai multe judeţe din țară, apa din canalele de irigaţii „este furată, iar responsabilii de la ANIF nu fac controale şi nu iau măsuri”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *