Grindeanu intervine după ce Iohannis a mers în Asia cu un avion privat: “Statul român ar trebui să aibă o aeronavă oficială”
Statul român ar trebui să aibă o aeronavă oficială care să deservească Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi celelalte instituţii, spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Klaus Iohannis s-a deplasat în Asia alături de soţia sa, Carmen, cu un avion Boeing 737-900ER(BBJ) Global Jet, cu o capacitate de numai 19 pasageri, potrivit Boarding Pass. Cu acest avion, preşedintele ţării a călătorit pe ruta Bucureşti – Sibiu – Tokyo Haneda în 4-5 martie 2023. Prețul unei ore de zobor se ridică la 20.000 de dolari, iar călătoria pe traseul prezidențial durează peste 12 ore.
“O chestiune pe care statul român, din punctul meu de vedere, trebuie să o aibă. Şi îmi asum acest lucru, chiar dacă voi atrage critici. La fel cum alte state din lumea aceasta au o aeronavă oficială, eu cred că şi statul român e necesar să aibă aşa ceva, care să deservească atât Administraţia Prezidenţială, cât Guvernul şi celelalte instituţii, pentru că de foarte multe ori, poate e cazul şi acum, la această vizită (a preşedintelui Klaus Iohannis în Japonia – n.r.), inclusiv dumneavoastră, presa, când mergeţi în anumite deplasări, cred că ar fi mult mai facil să se întâmple în mod organizat şi împreună cu toată delegaţia oficială. (…) Eu cred că e un standard pe care trebuie să îl atingem şi noi şi e nevoie de aşa ceva”, a spus Grindeanu la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că subiectul cumpărării de către stat a unui avion prezidenţial este mai vechi şi “toată lumea a fugit de aşa ceva, pentru că nu au vrut să fie văzuţi ca şi oameni care vor să facă astfel de cheltuieli”.
“Eu cred că e necesară această cheltuială. (…) În momentul în care ai o aeronavă de acest tip, cum vorbeam mai devreme, cred că lucrurile sunt transparente la maxim, pentru că sunt cât se poate de clare. De aceea, eu consider necesar ca – sigur, nu se poate pe bugetul anului 2023 sau în viitorul imediat apropiat – în viitor trebuie să ne asumăm lucrurile astea, chiar dacă ar putea părea, dacă o judeci într-o cheie populistă, că e un minus. Nu e aşa”, a afirmat acesta.