Incident șocant în Giurgiu! Un bărbat, care înota în Dunăre, a murit după ce a fost lovit de o șalupă condusă de un individ beat

Un bărbat care înota în Dunăre, în apropierea unei plaje din Giurgiu, a fost ucis după ce a fost lovit de o ambarcațiune condusă de un individ beat. Potrivit surselor, victima ar fi un fost prefect al județului din urmă cu aproape 20 de ani.

„La data de 1 august a.c., ora 17.50, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Transporturi Giurgiu au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că o ambarcațiune ar fi acroșat o persoană care înota în Canalul Sfântul Gheorghe al fluviului Dunărea, zona plaja veche, din municipiul Giurgiu.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că ambarcațiunea era condusă de către un bărbat, de 40 de ani, din municipiul Giurgiu, care poseda permis de conducere pentru ambarcațiuni de agrement.
În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că ambarcațiunea era neînregistrată, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a reieșit o valoare de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul în cauză fiind transportat la spital, în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemei.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și arborarea fără drept a pavilionului român ori punerea în exploatare sau navigație a unei nave neînregistrate”, precizează polițiștii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *