Interes uriaș pentru fostul Sidex Galați – Nume mari au cerut deja caietul de sarcini
Mai mulţi potenţiali investitori interesaţi de cumpărarea combinatului siderurgic Liberty Galaţi, fostul Sidex, dintre cei 13 cu care s-au purtat discuţii, au solicitat deja caietul de sarcini al licitaţiei de vânzare a activului, care va avea loc peste o lună, la preţul de pornire de 690 milioane euro.
Până la acest moment, au existat un număr de cel puţin 13 părţi interesate de combinat cu care am purtat discuţii în diverse stadii, bineînţeles pe bază de acorduri de confidenţialitate, pentru a putea să-şi facă o idee despre potenţiala investiţie. Acum, am ajuns la un demers aplicat, în care aceste entităţi, pe care le-am informat despre acest proces de licitaţie, ca de altfel întreaga piaţă relevantă, trebuie să-şi manifeste interesul expres.
Manifestarea de interes se produce în 2 etape. Orice parte interesată poate achiziţiona caietul de sarcini al licitaţiei, cu toate informaţiile necesare, iar ulterior va trebui să se înscrie propriu-zis la licitaţie şi să ofere o garanţie de participare sub forma unei scrisori de garanţie bancară.
Printre investitorii interesaţi sunt companiile UMB Grup România (deţinută de Dorinel Umbrărescu), JSW Steel (cel mai mare producător indian de oţel), Jindal Group, Galiawa Group (producător de oţel şi materiale de construcţii din Irak), DeLong Steel China, KMC Steel Turcia, Metinvest Ucraina (controlată de miliardarul Rinat Akhmetov, cel mai bogat ucrainean), ca şi un consorţiu european condus de traderul de mărfuri Steel Mont, cu sediul în Germania. S-a ajuns aici după ce ideea iniţială de repunere pe picioare a fostului Sidex Galaţi, cu bani de la proprietarul GFG Alliance, controlat de miliardarul Sanjev Gupta, a eşuat.
CEO-ul Casei de Insolvenţă Transilvania, Paul Cîrlănaru, a precizat că preţul de pornire, de 690 milioane euro, vizează întreaga platformă industrială, adică atât activele Liberty Galaţi, cât şi cele ale Liberty Tubular Products Galaţi, şi asigură plata integrală a datoriilor faţă de creditorii garantaţi şi faţă de bugetul de stat, cei mai importanţi fiind fosta EximBank şi ANAF.
Paul Cîrlănaru a mai spus că, pe lângă banii aferenţi achitării preţului care va fi stabilit la licitaţie, un potenţial cumpărător va mai avea nevoie de aproape 200 milioane euro, pentru a reporni combinatul şi a-l menţine în activitate.
