HOTPoliticăSocial

„Legea Novak”, blocată de Nicuşor Dan! Ce decizie a luat CCR, după ce președintele a contestat proiectul de lege

Sportul din România a fost cutremurat de „Legea Novak”, proiectul legislativ conform căruia toate formaţiile sportive din ţară trebuie să folosească cel puţin 40% jucători români în acelaşi timp pe teren. Proiectul a fost votat cu o largă majoritate: 239 de voturi pentru, dintre cei 282 de parlamentari prezenţi.

Preşedintele nu a promulgat legea, ultimul pas înaintea intrării în vigoare. În schimb, a fost sesizat CCR-ul pentru a verifica constituţionalitatea legii.

Curtea Constituțională a României (CCR) avea programat să discute, miercuri, 4 martie, sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra legii.

Totuși, această discuție nu va va mai avea loc și a fost reprogramată. Cauzele din ședința de plen au fost amânate pentru miercuri, 25 martie, peste 21 de zile calendaristice.

În sesizarea către CCR, șeful statului explică punctual de ce consideră că legea, deși pornește de la o intenție legitimă, încalcă atât Constituția României, cât și dreptul Uniunii Europene, iar forma în care a fost redactată creează probleme serioase de aplicare.

De ce a blocat președintele Nicușor Dan Legea Novak:
– Legea impunea un prag minim de 40% sportivi români pe teren. Concret, la fiecare meci oficial din competițiile interne de echipă, cel puțin 40% dintre jucătorii aflați efectiv pe teren trebuiau să fie români, indiferent de valoare sau context sportiv.
– Măsura se baza pe cetățenie, nu pe formare sportivă. Președintele arată că legea condiționează participarea în competiție de cetățenie, nu de faptul că un jucător a fost crescut într-o academie din România, ceea ce o face problematică din punct de vedere juridic.
– Este încălcat dreptul la muncă al sportivilor din UE. Un jucător cetățean al unui stat UE ar fi putut fi exclus din echipă doar pentru că nu este român, deși are drept legal să muncească în România.
– Se încalcă libera circulație a lucrătorilor în Uniunea Europeană. Documentul explică faptul că sportivii profesioniști sunt considerați lucrători, iar limitarea accesului lor pe teren contravine tratatelor europene.
– Există jurisprudență clară împotriva acestor limitări. Sunt invocate decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, inclusiv cazul Bosman, care a stabilit că federațiile sau statele nu pot limita numărul de jucători pe criterii de naționalitate.
– Amenzile depășesc cadrul general al legislației contravenționale. Limita generală a amenzilor este mult mai mică, iar legea nu explică explicit că se derogă de la acest cadru.

Curtea Constituţională va verifica legea şi se va asigura că ea respectă Constituţia României înainte de promulgare sau va soluţiona o excepţie de neconstituţionalitate. Legea va fi pusă în aştepare până la o decizie a Curţii.

Legea poate fi declarată neconstituţională şi poate fi suspendată, caz în care Parlamentul are obligaţia de a o modifica. De când a trecut de Parlament, s-au format două tabere: una care susţine „Legea Novak” şi una care i-a solicitat preşedintelui, inclusiv printr-o petiţie, să nu o promulge.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *