Litoralul românesc sau cel bulgăresc: Ce vor alege românii pentru minivacanța de 1 Mai/ Prețurile și serviciile fac alegerea mai ușoară
Minivacanța de 1 Mai se apropie, iar românii se intreabă: Unde mergem? Litoralul românesc sau cel bulgăresc? Tendința ultimilor ani pare să se confirme că tot mai mulți turiști români iau în calcul Bulgaria, atrași de pachete turistice mai avantajoase și servicii de tip all-inclusive.
Pe litoralul din România, tarifele diferă semnificativ în funcție de stațiune și hotelul. În Mamaia, un sejur de trei nopți poate începe de la aproximativ 378 de lei la unități de două stele, însă condițiile sunt considerate modeste, în timp ce hotelurile de lux pot ajunge și la 2.000 de lei, cu mic dejun inclus.
În Eforie Nord, prețurile pornesc de la circa 500 de lei pentru cazare simplă și pot urca spre 2.000 de lei pentru pachete mai complexe, care includ demipensiune și acces la facilități de tip SPA.
Stațiunea Costinești rămâne o opțiune pentru bugete medii, cu oferte între aproximativ 600 și 1.300 de lei pentru trei nopți la hoteluri de trei stele. În Neptun, costurile se apropie de 1.000 de lei, iar în Vama Veche pot depăși chiar 1.900 de lei pentru un sejur similar.
Trecem granița și ajungem în Bulgaria care continuă să atragă prin pachete turistice mai bine structurate și servicii all-inclusive, adesea la prețuri mai bune. În Nessebar, un sejur de trei nopți la un hotel de patru stele pornește de la aproximativ 730 de lei de persoană.
În Nisipurile de Aur, ofertele pentru hoteluri de trei stele se situează între 650 și 750 de lei, în timp ce pachetele de lux, cu all-inclusive, pot ajunge la peste 3.000 de lei.
Datele din industrie arată că interesul românilor pentru Bulgaria este în creștere, cu aproximativ 2,3–2,4 milioane de turiști români care au ales această destinație într-un an recent, ceea ce confirmă popularitatea litoralului bulgăresc.
Reprezentanții din turism din România susțin că diferențele de preț dintre cele două țări s-au redus. Aceștia afirmă că în ultimul an tarifele au crescut atât în România, cât și în Bulgaria, iar diferența dintre ele nu mai este atât de mare.
‘Punctual, Bulgaria câștigă de Paști că are hoteluri mari deschise. Noi deschidem mult mai puțin, suntem în pregătiri. 1 mai este startul sezonului estival în România și știm că Vama Veche este capitala litoralului, urmată de Costinești și Mamaia, capitala distracției. Aici nu avem concurență față de bulgari’, , a declarat Adrian Voican, vicepreședinte ANAT.
