Lukoil şi o firmă americană pun la cale vânzarea rafinăriei din Sicilia
Compania rusă Lukoil şi firma americană de private equity Crossbridge sunt aproape de un acord pentru vânzarea rafinăriei grupului rus din Sicilia, Italia, au declarat pentru Reuters trei surse.
Acordul dintre Lukoil şi Crossbridge, care este susţinut de traderul elveţian de mărfuri Vitol, ar putea avea o valoare de puţin sub 1,5 miliarde de euro (1,58 miliarde de dolari), au declarat două dintre surse, avertizând că termenii finali ai tranzacţiei s-ar putea schimba.
Instalaţia din Sicilia deţinută de Lukoil rafinează o cincime din ţiţeiul italian şi angajează aproximativ 1.000 de persoane într-o zonă cu o situaţie economică precară.
Rafinăria, care s-a bazat în ultimele luni în principal pe ţiţei rusesc, nu mai poate prelua acum materia primă de bază, după ce luni a intrat în vigoare un embargo al Uniunii Europene.
Săptămâna trecută, Roma a stabilit o schemă de administraare privată, pentru a proteja locurile de muncă şi capacitatea rafinăriei de embargo.
Posibilitatea ca rafinăria să ajungă sub administrare fiduciară a accelerat negocierile dintre Lukoil şi Crossbridge, a declarat una dintre surse.
Potrivit unei a patra surse, veniturile rafinăriei ar urma să se tripleze în acest an, depăşind 10 miliarde de euro (10,55 miliarde de dolari), pe fondul creşterii preţurilor la motorină şi benzină.
Orice acord de vânzare a uzinei va fi supus controlului guvernului în conformitate cu aşa-numitul regulament “golden power”, care oferă Romei posibilitatea de a bloca tranzacţia în cazul în care aceasta dăunează locurilor de muncă sau producţiei strategice din ţară.
Crossbridge şi Vitol au refuzat să comenteze. Lukoil nu a fost disponibilă imediat pentru a comenta. Ministerul Industriei din Italia nu a răspuns la o solicitare de comentarii.