Marcel Ciolacu evită să spună dacă Gabriela Firea va mai fi susținută de PSD pentru Primăria București

Premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, 17 iulie, că Gabriela Firea a fost suspendată din funcțiile deținute în partid, adică prim vicepreședinte PSD și președinte al Organizației București, dar a evitat să spună dacă o mai susține la Primăria Capitalei.

“Nu există autosuspendare în statut, de aceea s-a şi supus la vot suspendarea pe o perioadă limitată de timp şi numirea domnului Paul Stănescu în funcţia de preşedinte interimar al Organizaţiei de Bucureşti”, a spus Marcel Ciolacu, după ședința Consiliului Politic Național, în care partidul a ales cine va prelua conducerea la Ministerul Muncii și la Ministerul Familiei.

El a precizat că Firea, fost ministru al familiei, a fost suspendată și din funcția de prim-vicepreședinte al PSD, “până se lămuresc toate lucrurile”. Ciolacu a adăugat că Gabriela Firea “nu a greșit cu absolut nimic instituțional” și că nu a avut nicio atribuție în privința azilelor de bătrâni, dar a precizat că demisia acesteia a venit după dezvăluirile din presă.

Întrebat dacă Gabriela Firea va mai fi candidatul PSD la Primăria Capitalei, premierul a evitat un răspuns concret: “În acest moment, nu avem alegeri locale, nici generale, nici europarlamentare. Sunt ferm convins că în momentul respectiv o să vorbim despre acest lucru”.

Marcel Ciolacu a spus pentru prima dată în octombrie 2022 că Gabriela Firea va fi candidatul social-democraţilor la Primăria Generală la alegerile din 2024.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *