Marea Britanie, un regat în pragul colapsului. Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord au în plan independența de Londra

Alegerile programate pe 7 mai în Scoția și Țara Galilor ar putea fi ultimele în care aceste națiuni votează ca membre ale Regatului Unit, dacă separatiștii obțin majoritățile anunțate de sondaje.

Marea Britanie traversează una dintre cele mai dificile perioade din istoria ţării, una care ameninţă să fie de o magnitudine mai mare decât cea din 1919-1922, care a avut ca rezultat desprinderea Irlandei de Regatul Unit. O serie de factori economici şi sociali, la care se adaugă alegerile ce vor fi organizate pe 7 mai, în Scoţia şi Ţara Galilor, riscă să ducă ţara în pragul colapsului.

Războiul început pe 28 februarie în Orientul Mijlociu și consecințele sale economice sunt cele mai recente cauze care contribuie la creșterea numărului scoţienilor şi galezilor ce susțin divorțul de Londra. FMI a revizuit radical previziunile de creștere economică pentru Regatul Unit, așteptându-se ca aceasta să fie de numai 0,8% în acest an, cea mai mică dintre toate țările G7. Se așteaptă ca inflația să ajungă la 4%, dublu față de obiectivul băncii centrale, iar previziunile legate de șomaj arată că numărul va crește cu peste un sfert de milion de persoane până la mijlocul anului viitor.

Acest lucru afectează puternic rata de aprobare a premierului Keir Starmer. Liderul laburist a câștigat alegerile acum aproape doi ani, promițând atât o redresare economică, cât și o revitalizare a serviciilor publice, în special a sistemului de sănătate. Cu toate astea, nu a reușit să realizeze niciunul dintre obiective. „Starmer rămâne la putere fără un scop”, a rezumat Financial Times analizând ratele de aprobare ale premierului. Sprijinul pentru Partidul Laburist a scăzut la numai 16%, de la aproape 34%, cât era la alegerile din 2024.

Totuși, mulţi analişti apreciază că amintirea consecințelor dezastruoase ale guvernării Partidului Conservator, în special Brexitul, este prea proaspătă pentru ca alegătorii care sunt dezamăgiţi de stânga să treacă de partea conservatorilor, așa cum s-a întâmplat de atâtea ori în trecut. Acum, mișcarea acestora va fi şi mai radicală: frustrați, aceștia ar opta pentru Reform UK, partidul populist și naționalist al lui Nigel Farage, care conduce de multe luni în toate sondajele.

În Scoția, înclinată în general către stânga eşicherului politic, acest mecanism nu funcționează. Conservatorii nu își mai găsesc aici nicio nișă, iar declinul laburiștilor alimentează popularitatea Partidului Național Scoțian (SNP), separatist. Ultimul sondaj Ipsos acordă acestui partid un sprijin de 39%, ceea ce, în coaliție cu Verzii (7%), care susțin și ei independența, s-ar traduce printr-o majoritate în parlamentul regional (Holyrood). Laburiștii ar trebui să se mulțumească cu 15%, la fel ca și Reform UK. La rândul său, institutul YouGov consideră că SNP va avea parte de o majoritate absolută, urmând să câștige 67 de locuri din cele 128 de locuri din parlament. Conform acestei analize, numărul total de parlamentari pro-independență ar putea varia între 69 și 82, comparativ cu cei 45 până la 58 de parlamentari care sunt în favoarea rămânerii Scoţiei în Regatul Unit.

John Swinney, actualul lider al SNP și premier al Scoției, are un plan ambițios. „Sunt convins că independența este la îndemână. Trebuie doar să o atingem”, anunță el. El intenţionează să organizeze un referendum pentru independenţă în 2028, dacă partidul său câștigă majoritatea parlamentară, iar dacă rezultatul referendumului dacă va fi pozitiv în 2030 va declara independența Scoţiei. Dacă scenariul propus de Swinney se va adeveri, înseamnă că alegerile din 7 mai 2026 vor fi ultimele în care scoţienii vor vota ca membri ai Regatului Unit.

În 2014, naționaliștii scoțieni au pierdut referendumul pentru independenţă la o diferenţă de zece procente, scor 45% la 55%. În momentul de faţă, potrivit BBC, 53% dintre alegătorii hotărâți susțin desprinderea de coroana britanică, faţă de cei 47% care resping secesiunea. Sprijinul pentru independență a crescut după referendumul privind divorțul din 2016 și a rămas stabil de atunci. „Scoția este practic împărţită în două pe tema independenței”, spune John Curtis, cel mai proeminent sociolog al Marii Britanii.

Curtea Supremă a decis însă că un referendum scoțian nu poate fi organizat fără acordul guvernului de la Londra, iar Keir Starmer a exclus posibilitatea de a accepta o astfel de solicitare. Cu toate astea, așa cum s-a întâmplat înainte de votul din 2014, dacă presiunea pentru o astfel de consultare ar fi prea mare, autorităților de la Londra le-ar fi greu să reziste.

După o eventuală independenţă urmează provocările de ordin economic şi social. Subvențiile pe care Scoția le primeşte de la guvernul central se ridică la aproximativ 2.700 de lire sterline pe persoană pe an. John Swinney susține că această pierdere va fi compensată de achiziționarea de către guvernul de la Edinburgh a veniturilor din explorarea gazelor din Marea Nordului. De asemenea, el speră la o aderare rapidă la UE, deși acest lucru s-ar putea dovedi dificil, parțial din cauza Spaniei, care se teme că va da astfel un exemplu negativ Cataloniei, care îşi doreşte la rândul ei independenţa.

Pentru prima oară în istorie separatiştii ar putea obţine majoritatea în Ţara Galilor
Aerul de secesiune se simte şi în aerul Ţării Galilor. În urma alegerilor din 7 mai, pentru prima dată în istorie, partidul de stânga Plaid Cymru, susținător al independenței, are șanse să obțină majoritatea în Parlamentul galez.

De peste doi ani, și tot pentru prima oară în istorie, guvernul regional al Irlandei de Nord, din Belfast, este condus de Michelle O’Neill, o reprezentantă a Sinn Fein, partid care luptă pentru unificarea întregii insule irlandeze. Experţii spun că acest lucru se datorează parțial schimbării proporției populației provinciei, ultimul recensământ arătând o majoritate a catolicilor, care sunt în proporţie de 45,7%, în timp ce protestanții reprezintă un procent de 43,5%. De asemenea, aproape două treimi dintre catolici susțin unirea Irlanda. Conform Acordului din Vinerea Mare, din 1998, dacă există în sondaje există pentru unitatea insulei, Londra este obligată să organizeze un referendum pe această temă.