EconomieHOTSocial

Ministerul Muncii anunţă că pensiile, alocaţiile şi ajutoarele sociale ajung la beneficiari înainte de sărbători

Ministerul Muncii anunţă, marţi, că pensiile, alocaţiile şi ajutoarele sociale ajung la beneficiari înainte de sărbători, astfel încât toată lumea să aibă resursele necesare pentru a se pregăti.

„Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile, pensiile şi toate celelalte drepturi sociale ajung la beneficiari înainte de Sărbătorile Pascale! În luna aprilie 2025, toate plăţile sociale vor fi făcute mai devreme, astfel încât românii să poată folosi aceşti bani pentru Sărbătorile Pascale”, a transmis, marţi, Ministerul Muncii.

Ministrul Somona Bucura-Oprescu a precizat că toate instituţiile subordonate s-au organizat pentru ca banii să ajungă la beneficiari cu câteva zile mai devreme, „astfel încât românii să aibă timpul şi resursele necesare pentru a-şi pregăti în linişte sărbătorile”.

Casa Naţională de Pensii Publice va face plata pensiilor astfel:

  • În cont bancar: 11 aprilie 2025
  • Prin Poşta Română: începând cu 4 aprilie 2025
  • Pentru pensionarii din străinătate (Citi Bank): 17 aprilie 2025

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială va face plata prestaţiilor şi beneficiilor sociale astfel:

  • Pentru cei care primesc banii în cont bancar: sumele vor fi virate între 14 şi 16 aprilie 2025
  • Pentru cei care primesc banii prin Poşta Română: sumele vor fi virate către Poşta Română de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială pe 11 aprilie, urmând ca până pe 17 aprilie 2025, toţi beneficiarii să primească banii acasă

Vor fi plătite anticipat:

  • Alocaţia de stat pentru copii
  • Indemnizaţia de creştere a copilului
  • Stimulentul de inserţie
  • Drepturile persoanelor cu dizabilităţi
  • Alocaţia lunară de hrană pentru persoane cu HIV/SIDA
  • Alocaţia de plasament
  • Indemnizaţia lunară de hrană pentru bolnavii de TBC
  • Ajutorul pentru susţinerea familiei (VMI)
  • Ajutorul de incluziune (VMI)
  • Alte drepturi

De asemenea, între 15-17 aprilie plata ajutorului de şomaj va ajunge la beneficiari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *