Ministrul Daea, invitat să discute despre criza cerealelor cu oficialii ucraineni
Pe fondul protestelor fermierilor din România, Ministerul Afacerilor Externe a abordat tema cerealelor care tranzitează țara noastră cu omologii din Ucraina.
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut miercuri, 12 aprilie 2023, o convorbire telefonică cu omologul ucrainean, Dmytro Kuleba, în pregătirea primei Conferințe privind Securitatea Mării Negre.
Printre mai multe teme discutate, cei doi diplomați au abordat și problema cerealelor ucrainene care tranzitează România.
Șeful diplomației române a arătat că țara noastră a facilitat până acum exportul a aproape 15 milioane de tone de cereale și alte produse agricole din Ucraina.
„Ministrul Bogdan Aurescu a asigurat că România va continua să ofere întregul sprijin posibil Ucrainei în acest sens, în contextul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă, atât timp cât va fi necesar”, se arată într-un comunicat al MAE.
Bogdan Aurescu a evidențiat preocuparea Guvernului României de a găsi soluții pentru problemele întâmpinate de fermierii români ca urmare a intrării pe piața de la noi a produselor ucrainene.
Șeful diplomației a subliniat importanța asigurării riguroase a trasabilității produselor care tranzitează România, pentru a se asigura că toate produsele agricole destinate statelor terțe care intră în România vor ieși din țara noastră spre destinațiile stabilite din alte state.
„De asemenea, evocând discuțiile în curs între ministrul agriculturii din Polonia și ministrul agriculturii din Ucraina pe același subiect cu privire la produsele agricole ucrainene care intră pe piața polonă, a susținut, în discuția cu ministrul Kuleba, necesitatea identificării prin dialog bilateral a unor soluții practice”, se mai arată în comunicat.
Ministrul Dmytro Kuleba a propus ca Ministerele Agriculturii din Ucraina și România să intre în dialog direct pe acest subiect, ministerele de externe urmând să faciliteze aceste discuții între ministerele competente de linie.
La scurt timp după discuția telefonică, ministrul Kuleba a confirmat disponibilitatea deplină a ministrului ucrainean al agriculturii în acest sens.