Ministrul Mediului, Mircea Fechet, despre închirierea plajelor: O perioadă minimă să fie legată de durata de amortizare a acelor cheltuieli pentru a nu fi obligaţi să jupoaie turiştii în cei doi ani cât au contract. Vrem să mărim perioada de închiriere la cel puţin 10 ani

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat că plajele ar trebui închiriate pe o perioadă care să permită amortizarea cheltuielilor făcute cu amenajarea beach-barurilor pentru ca cei care câştigă aceste licitaţii să nu fie obligaţi “să jupoaie” turiştii în cei doi ani cât au contract de închiriere. El a precizat că doreşte mărirea perioadei de închiriere a suprafeţelor de plajă la cel puţin zece ani.

Mircea Fechet a avut miercuri, o întâlnire cu reprezentanţii Organizaţiile de Management al Destinaţiei Mamaia-Constanţa, Năvodari, Mangalia şi Judeţul Constanţa.

“Doar ce am terminat întâlnirea cu aceste OMD-uri, organizaţii al managementului destinaţiei şi am desprins câteva concluzii. Este adevărat, înainte de toate, că am constatat, împreună cu dânşii, că este nevoie să schimbăm puţin optica, să schimbăm puţin strategia şi liniile generale pe care le-am avut în vedere în anii trecuţi, pentru că, în trecut cel puţin, atât Ministerul Mediului, cât şi Administraţia Naţională a Apelor Române, Administraţia Bazinală Dobrogea Litoral, erau mai curând interesate de cum să obţinem cât mai mulţi bani din contractele de închiriere de plajă. Am ajuns la concluzia că această soluţie nu e întotdeauna cea mai fericită, pentru că aceste sume de bani erau ulterior recuperate de la turişti şi ştim şi noi, ştim acele situaţii în care ne plângem fie de preţuri foarte mari, fie de costurile închirierii unui şezlong, fie de alte tipuri de cheltuieli pe care suntem obligaţi să le facem în fiecare an”, a declarat Mircea Fechet, miercuri, la Prefectura Constanţa.

El a precizat că scopul principal este de a avea servicii de calitate cât mai bună, la preţuri rezonabile.

“În calitate de ministru al Mediului şi în calitate de autoritate care urmează să concesioneze, să închirieze aceste suprafeţe, eu cred că scopul principal este acela de a avea servicii de calitate cât mai bună şi de a avea aceste servicii la un preţ rezonabil pe care oamenii să şi-l poată permită. Din acest motiv, înţelegând că nu putem să dictăm preţul licitaţiei, până la urmă licitaţia este publică, în funcţie de competiţia aferentă fiecărui lot, oferta cea mai bună va fi câştigătoare, însă putem să intervenim în anumite situaţii şi unul dintre lucrurile la care mă voi referi pentru început este legat de durata de închiriere a acestor perimetre de plajă”, a explicat ministrul Mediului.

El a adăugat că operatorii de plajă i-au transmis că termenul de doi ani pentru închirierea unei suprafeţe de plajă este prea scurt.

“Mi-au spus operatorii economici că pe o perioadă de doi ani, cât au astăzi contract de închiriere, nici nu apucă bine să-şi instaleze şezlonguri, beach-baruri şi alte investiţii pe care sunt obligaţi să le facă pe plajă, că trebuie să le demoleze. Să le construieşti costă foarte mulţi bani, să le demolezi costă foarte mulţi bani. Cred că o perioadă minimă ar trebui să fie legată de durata de amortizare a acelor cheltuieli pentru a ne asigura că nu vor fi obligaţi să jupoaie turiştii pe româneşte în cei doi ani cât au contract de închiriere. Am decis că vom identifica soluţiile legale pentru a mări această perioadă de închiriere la cel puţin 10 ani. Este o discuţie pe care am purtat-o şi cu domnul ministru al Economiei şi Turismului, Oprea şi vom institui, începând de mâine, un grup de lucru din care să facă parte nu doar reprezentanţii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, nu doar reprezentanţii ai ANAR-ului, dar mai ales reprezentanţi ai organizaţiilor patronale, ai acestor OMD-uri, pentru că până la urmă va trebui să ajungem la un numitor comun”, a mai declarat Mircea Fechet.

Ministrul Mediului a mai afirmat că îşi doreşte ca suprafeţele de plajă să fie închiriate unor persoane care ştiu ce au de făcut.

“Înţeleg neliniştea operatorilor din turism, înţeleg că vara bate la uşă şi noi încă nu am început aceste licitaţii, însă e o preocupare a ministerului şi îmi doresc foarte mult ca la începutul sezonului acestui an, să putem spune nu doar că am închiriat acele perimetre, dar le-am închiriat unor operatori care ştiu ce au de făcut, care au resurse pentru a asigura nişte servicii de calitate şi care fac acest lucru la un preţ competitiv. Dau exemplul şezlongului de 100 de lei, pe care foarte mulţi români, din păcate, nu şi-l permit astăzi”, a mai transmis Mircea Fechet.
El a anunţat că începând de joi încep demersurile pentru definitivarea documentaţiilor cadastrale în privinţa noilor suprafeţe de plajă de la Eforie şi Agigea.

“Începând de mâine intrăm în calendarul celor zece zile necesare pentru a înscrie acele suprafeţe de plajă la OCPI pentru a definitiva documentaţiile cadastrale. Am dispus în acelaşi timp colegilor mei ca pentru acele perimetre de plajă neînchiriate, care nu au mai fost închiriate de anul trecut sau a căror durată a expirat până la data la care discutăm noi să demareze procedurile de închiriere începând de săptămâna viitoare”, a subliniat Mircea Fechet.

El a mai detaliat cu ce se va ocupa grupul de lucru pe care l-a anunţat.

“Am instituit acest grup de lucru pentru a ne asigura că vom avea două tipuri de soluţii: una pe termen scurt, legată de ceea ce se întâmplă anul acesta, cât de repede reuşim să atribuim perimetrele de plajă, pentru a ne asigura că turiştii pot beneficia de ele odată cu începerea sezonului cald şi o soluţie pe termen lung şi grupul acesta de lucru mai curând de asta se va ocupa, respectiv, să vedem cum reuşim pe termen lung să gestionăm problema litoralului românesc. Pentru că sunt situaţii în care diferiţi operatori economici cu profil de activitate identic sau foarte similar beneficiază de reguli diferite, la fel cum sunt situaţii în care am constatat că litoralul are anumite particularităţi în funcţie de fiecare localitate, că vom ajunge la concluzia că avem nevoie de o lege a litoralului românesc sau că avem nevoie de o altă reglementare care să asigure un cadru legislativ pe termen lung şi o anumită predictibilitate, atât pentru mediul privat, cât şi pentru cetăţenii, până la urmă, însă, din discuţiile pe care le-am avut cu OMD-urile şi aceasta a fost o problemă, respectiv că în fiecare an schimbăm reguli, apar diferite planuri urbanistice zonale, apar diferite legi care modifică ceea ce s-a stabilit în trecut şi atunci fiecare se descurcă cum poate”, a transmis ministrul Mediului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *