Moody’s estimează că preţurile energiei electrice în Europa vor rămâne ridicateț
Preţurile europene la energie electrică vor rămâne probabil ridicate pe termen mediu, a declarat Moody’s Investors Service într-un raport publicat miercuri, citând problemele tehnice de la centralele nucleare franceze, nivelurile scăzute ale apelor după secetă şi riscurile aprovizionării cu gaze.
“Ne aşteptăm ca preţurile angro ale energiei electrice să rămână la niveluri ridicate din punct de vedere istoric pe termen mediu, deşi cu diferenţe marcate între ţări”, a precizat raportul, conform Reuters.
“Acest lucru se întâmplă în ciuda aşteptărilor noastre de scădere a cererii de energie electrică în 2022-23, din cauza evoluţiei cererii industriale, la rândul ei afectată de preţurile ridicate ale energiei, şi a măsurilor voluntare de economisire a energiei”, a adăugat instituţia.
Contractul de energie electrică de bază pe un an din Germania, de referinţă în Europa, a închis marţi la 329 de euro pe megawatt oră (MWh), în scădere cu două treimi faţă de maximul record din august, de 1.050 de euro, dar totuşi de aproape patru ori mai mare decât cel de 87 de euro din urmă cu un an, potrivit datelor Refinitiv Eikon.
Raportul, care a analizat, de asemenea, Italia, Spania, ţările nordice şi Marea Britanie, a declarat că o scădere a livrărilor de gaze ruseşti şi o producţie nucleară franceză mai mică exercită presiuni asupra întregii regiuni.
Franţa şi Germania reprezintă două treimi din consumul de energie electrică din Europa de Vest pe o piaţă interconectată.
Vremea călduroasă a redus producţia eoliană şi hidroelectrică în această vară, stimulând producţia în centrale pe gaze şi pe cărbune.
Având în vedere că gazul este necesar şi pentru multe alte industrii, producţia de cărbune se va bucura de o revigorare, iar decarbonizarea va face un pas înapoi, au declarat analiştii Moody’s.
Aceştia au precizat că sudul Europei este mai bine plasat pentru gaze decât nordul, datorită accesului mai mare la terminalele de gaz natural lichefiat (LNG), pe care Germania abia acum le construieşte.
Separat, guvernele europene iau în considerare taxe excepţionale pentru a recupera profiturile exagerate ale companiilor de utilităţi şi revizuiesc mecanismele de stabilire a preţurilor, ceea ce ar putea duce la schimbări în structura pieţei.
Moody’s a precizat că proiecţiile de preţ din raport se bazează pe structura actuală a pieţei, iar orice modificare ar putea avea un impact semnificativ asupra preţurilor.