Navele Rusiei, interzise în porturile românești începând de duminică. Există și excepții.

Navele rusești nu vor mai avea acces în porturile României începând de duminică, 17 aprilie, de la ora 0:00. Vasele rusești nu mai au voie să acosteze în porturile românești nici de la Marea Neagră, nici de la Dunăre. Decizia a fost luată de Ministerul Transporturilor și se aliniază regulamentelor Uniunii Europene.

Astfel, se interzice accesul în porturile românești al oricărei nave înmatriculate sub pavilionul Rusiei, inclusiv al navelor care și-au schimbat pavilionul rus în pavilionul oricărui alt stat sau care și-au schimbat înmatricularea în Rusia în înmatricularea în oricare alt stat, după 24 februarie 2022, precizează un comunicat al Autorității Navale Române, citat de televiziunea publică.

Interdicția este valabilă inclusiv pentru iahturi (definite ca ambarcațiune cu lungimea mai mare de 15 metri), adică vasele care nu transportă mărfuri sau care nu au la bord mai mult de 12 pasageri. De asemenea, nu au voie în porturile românești nici ambarcațiunile de agrement sau „motovehiculele nautice”.

Sunt exceptate, însă, de la regulă navele care transportă gaze naturale și petrol, produse chimice, combustibil nuclear, cărbune, produse medicale, agricole și alimentare, dar și transporturile umanitare.

De asemenea, accesul este permis și pentru navele care au nevoie de o escală de urgență din motive de siguranță maritimă, pentru cele care au nevoie de asistență sau care caută un loc de refugiu.

La 8 aprilie, Uniunea Europeană a adoptat al cincilea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, acesta incluzând și o interdicție pe importurile de cărbune, lemn, chimicale, dar și alte produse, potrivit Reuters. Noile măsuri interzic intrarea vaselor sau camioanelor rusești pe teritoriul Uniunii Europene. De asemenea, tranzacțiile cu patru bănci din Rusia, inclusiv VTB, vor fi sistate și interzise.

Interdicția pe importurile de cărbune va intra, însă, în vigoare, abia din a doua săptămână a lunii august, însă între timp nu mai pot fi semnate contracte noi. Contractele existente vor fi reziliate oficial din a doua săptămână a lunii august, acest lucru însemnând că Rusia va continua să primească bani pe exporturile de cărbune până la acel moment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *