Noile legi ale Educației, prezentate de Ligia Deca.
Proiectul Legii învățământului preuniversitar și cel al Legii învățământului universitar au fost prezentate luni, de la ora 14.30, de ministrul Educaţiei, Ligia Deca, criticată pentru lipsa de transparenţă privind aceste legi.
Reamintim că noile legi ale Educației au fost puse în dezbatere publică de către Sorin Cîmpeanu, care a demisionat între timp din cauza acuzațiilor de plagiat. Succesoarea sa, Ligia Deca, cea care s-a ocupat de proiectul “România Educată”, lansat de Klaus Iohannis încă din primul mandat, a venit cu noi modificări.
Proiectele au beneficiat de un amplu proces de consolidare, iar astăzi vor fi publicate pe site-ul Ministerului Educației, unde vor fi în consultare publică 10 zile
Principalele modificări – Legea învățământului preunversitar:
- Reducerea analfabetismului funcțional – 5 din 10 elevi de 15 ani au competențe matematice sub nivelul minim
- 4 din 10 elevi citesc un text și nu pot formula o concluzie
- Vrem să profesionalizăm cariera didactică – profiluri foarte clare de formare
- Creșterea calității formării inițiale
- Liceele pedagogice și universitățile vor forma profesorii de învățământ primar
- Profesia didactică necesită studii superioare
- Se va înființa corpul de mentorat
- Vom generaliza masteratul didactic care include 80% practică – cei care se inscrsiu primesc bursă lunară egală cu salariul brut
- La 5 ani, cadrele didactice vor obține credite de formare
- Se înființează un centru național de formare didactică
- Ne dorim educatori și profesori motivați și susținuți. Aalarizarea cadrelor didactice va fi progresivă
- Norma didactică va fi redusă pentru cadrele didactice cu vechime peste 15 ani
- Se acordă o primă de două salarii de bază la pensionare
- Ne dorim să generalizăm învățământul tehnologic dual. În ruta duală completă este inclus și învățământul superior
- Sprijinim suplimentar consorțiile de nivel dual
- Vor fi crescute burserle- bursa de merit, de la 250 la 450 de lei / Bursele pentru olimpici- burse de 700 de lei / Cei cu performanțe înalte vor putea promova 2 ani într-un an
Admiterea la liceu:
- Evaluarea Națională rămâne în formula de acum, cu probe scrisela limba română și matematică
- Se introduce ideea de concurs la profilurile liceelor care au concurență dovedită, dacă acestea doresc
- Pentru profilurile unde se face concurs se pot alege două probe – de exemplu, chimia și biologia pentru acest profil
- Pentru 60% din locurile de la profilurile vizate se poate da concurs. Restul de 40% din locuri rămân pentru repartizare computerizată
- Subiectele vor fi standardizate, unice, cu un grad de dificultate adecvat competiției
Bacalaureat:
- Se va plia pe fiecare profil. Vor exista două probe de competențe lingvistice la limbă străină, pentru a crește potențialul de angajare
- Va exista o probă complementară pentru competențe de bază
- Notarea se va face prin admis/respins
- În sesiunile de vară-toamnă elevii vor avea mai puține probe de examen – în timpul anului școlar vor putea fi susținute mai multe probe
- Mandatele rectorilor – 5 ani Poate fi reînnoit o singură dată. O persoană nu poate fi rector mai mult de 10 ani
- Procedura de retragere a titlului de doctor va fi una clară
- Nu se mai poate renunța unilateral la titlul de doctor
- Tezele vor fi făcute publice într-o platformă, înainte de susținere
De la numirea sa în funcție, în 3 octombrie 2022, Ligia Deca, până atunci consilier prezidențial și coordonator al proiectului “România educată“, rămas în sertare ani de zile, a susținut o singură conferință de presă, la scurt timp de la preluarea conducerii Ministerului Educației.
“A existat un proces de dezbatere publică, care s-a încheiat. În acest proces am primit peste 9.000 de amendamente (la legile educației – n.r.) pe care le citim, le analizăm, încercăm să finalizăm în termenul stabilit și pentru aceasta am început discuții cu specialiști în zonele care mai sunt încă în lucru și care au suscitat interes public: evaluările, măsurile legate de integritate, secțiunile care vizează echitatea în sistemul educațional sau internaționalizarea”, declara atunci Ligia Deca despre proiectele legilor educației, puse în dezbatere în vară de către Sorin Cîmpeanu.
Deca spunea în decembrie 2022 că cele două proiecte vor ajunge în Parlament pentru adoptare la începutul sesiunii din februarie, ceea ce nu s-a întâmplat însă pentru că PNL și PSD nu s-au pus de acord asupra modificărilor.
PSD a criticat dur o serie de prevederi din proiectele noilor legi ale educației, iar secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar Florian Lixandru a rămas fără atribuții pentru o zi din această cauză. El a scris pe Facebook că PSD nu este de acord cu varianta propusă pentru admiterea la liceu, pe motiv că o astfel de formulă “restrânge drastic” accesul copiilor la educaţie de calitate. În opinia sa, este “cel puţin discutabil” dacă liceele pot avea dreptul să-şi organizeze propriile admiteri, pentru că “ar creşte riscul practicii neloiale” a meditaţiilor şi al “corupţiei”.
Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, a atacat-o dur pe Ligia Deca, ministrul Educației, vorbind despre “secretomania legată de legile educației și disprețul pentru dialog și colaborare”.
Una dintre cele mai controversate modificări aduse de Deca, conform proiectelor obținute pe surse, este legată de admiterea la liceu.
Noul proiect al legii învățământului preuniversitar prevedea că, pe lângă Evaluarea Națională, să existe și examen separat de admitere care să fie orgnizat de licee. Astfel, elevii clasei a VIII-a care vor să meargă la un liceu unde este concurență ar trebui să dea și un alt examen de admitere, care va fi organizat de liceu, la cel mult două probe de profil. De exemplu, un copil care va alege un profil de Matematică-Informatică la un liceu unde sunt 29 de candidați pe 28 de locuri ar putea da examen și la Informatică, dar și la Matematică, cu itemi de dificultate mai mare față de Evaluarea Națională.
Candidaţii sunt admişi în ordinea descrescătoare a mediei de admitere, în limita locurilor disponibile, cu condiţia promovării fiecărei probe cu minimum nota 5. Elevii care nu au fost admişi la concursul de admitere participă la repartiţia computerizată.
Nouă structură a examenului de bacalaureat ar urma să se modifice și ea, conform proiectului, și să includă două probe de evaluare a competenţelor lingvistice la două limbi de circulaţie internaţională, și nu doar la una, dar și o altă probă de competențe suplimentară.
Conform noului proiect de lege a educației elevii clasei a XII-a de la profilul umanist ar urma să susțină o probă scrisă pentru evaluarea competenţelor de bază la matematică, iar elevii de la profilul real vor avea o probă scrisă pentru evaluarea competenţelor de bază, la alegere, la una dintre disciplinele: logică, psihologie, sociologie, economie, filozofie.