O zi în aeroport: Zeci de pasageri ai unei curse Ryanair București – Londra așteaptă de luni dimineață să decoleze

Zeci de români ar fi trebuit să plece, luni dimineața, din București spre Londra, însă au așteptat pe aeroportul Otopeni toată ziua, timp în care cursa Ryanair a fost amânată în repetate rânduri.

Potrivit pasagerilor, ora la care trebuia să decoleze avionul era 11:40. Prima informație a fost că zborul a fost reprogramat la ora 15:00, iar ulterior la 18:00, urmată de ora 19:00. Într-un final, cursa a fost reprogramată pentru miezul nopții.

Călătorii spun că nu au primit nicio explicație în legătură cu motivul anulării zborului și că printre ei se numără și câțiva copii care au fost nevoiți să aștepte ore în șir.

Reprezentanții C.N. Aeroporturi București au transmis că o oră de decolare ar fi la orele 23:00, însă nu au fost anunțați care ar fi motivul anulărilor repetate.

Pasagerii pot solicita despăgubiri de până la 600 de euro pentru un zbor anulat, conform reglementărilor europene, chiar dacă operatorul aerian a asigurat un zbor alternativ, anunța, în urmă cu ceva timp, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel.

“Conform Reglementărilor UE EC 261, puteţi avea dreptul să solicitati până la 600 € despăgubire pentru un zbor anulat. Acest lucru este valabil chiar în condiţiile în care compania aeriană a asigurat un zbor alternativ. Dacă nu rezolvaţi amiabil problema cu operatorii de la care aţi cumpărat biletele, puteţi face o sesizare la ANPC” a subliniat Anghel.

În cazul întârzierii unui zbor, pasagerii pot primi despăgubiri atunci când ora plecării este decalată cu mai mult de 3 ore. În funcție de distanța cursei și timpul scurs de la ora inițială a decolării, despăgubirile pot ajunge la peste 600 de euro.

Potrivit datelor publicate pe site-ul Ryanair, după o întârziere de 2 ore, pasagerilor li se va oferi opțiunea de redirecționare a zborului cu ajutorul personalului aeroportului sau a centrului de contact.

Dacă zborul întârzie 5 ore sau mai mult, acestora li se va oferi opțiunea de a redirecționa ruta sau de a solicita o rambursare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *