Paradoxul NATO și UE. 8 miliarde de dolari ajutor pentru Ucraina, 47 de miliarde pentru gazul rusesc.

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat că Organizaţia Tratatului Nord Atlantic a sprijinit Ucraina, de la începutul invaziei, cu aproximativ 8 miliarde de dolari, ajutorul constând în armament și suport logistic.

“Aliații NATO și-au intensificat, de asemenea, sprijinul acordat Ucrainei, iar aliații NATO până în prezent s-au angajat și au oferit cel puțin 8 miliarde de dolari SUA în sprijin militar Ucrainei. Și vedem importanța creșterii în continuare a sprijinului nostru pentru Ucraina.

Așadar, cooperarea NATO-UE a fost întotdeauna importantă, dar mai ales acum când valorile noastre fundamentale, democrația, statul de drept, respectul pentru suveranitatea și integritatea teritorială, sunt contestate de brutala invazie rusă a Ucrainei. Este și mai important ca Uniunea Europeană și NATO să fie împreună”, a declarat Stoltenberg.

La o analiză simplă, suma este de 6 ori mai mica față de cât primește Rusia din partea Europei, deci și a țărilor NATO. Desigur, nu vorbim despre un ajutor militar, însă banii plătiți pe gazul rusesc finanțează în continuare războiul lui Vladimir Putin.

Conform agenției turcești Anadolu, “Europa a transferat Rusiei 47 de miliarde de euro pentru resurse energetice de la începutul operațiunii speciale”.

Potrivit agenției turcești, această sumă demonstrează dependența UE de gazul și petrolul rusesc. În articol este remarcat cum țările din Europa se afla într-un scenariu în care sunt obligate să plătească în continuare pentru gaz și să finanțeze războiul Rusiei.

Anadolu subliniază că în fiecare zi UE plătește Moscovei 450 de milioane de dolari pentru petrol și 400 de milioane de dolari pentru gaze naturale.

“De la începutul operațiunii speciale a Federației Ruse în Ucraina, au fost transferați peste 47 de miliarde de euro pentru aprovizionarea cu resurse energetice”, se arată în datele prezentate de Anadolu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *