Parlamentarii revin la muncă. Pensiile speciale, legea pensiilor şi a salarizării, legislaţia anti-drog, printre priorităţile sesiunii de toamnă. Guvernul vine în faţa Legislativului să îşi asume răspunderea, posibilă moţiune pregătită de Opoziţie

Camera Deputaţilor şi Senatul încep, luni, sesiunea de toamnă, după vacanţa de vară de două luni, priorităţile aleşilor fiind jaloanele din PNRR, aflate în întârziere, dar şi legea pensiilor, legea salarizării şi corectarea legii pensiilor speciale, în urma respingerii proiectului de către Curtea Constituţională. PSD a anunţat de asemenea că va veni cu mai multe proiecte pentru a combate consumul de droguri, în urma tragediei de la 2 Mai, care vor fi discutate în regim de urgenţă. În noua sesiune parlamentară, Guvernul va veni să îşi asume răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, conform anunţului făcut de premierul Marcel Ciolacu. În urma asumării răspunderii, Opoziţia este aşteptată să depună o moţiune de cenzură.

Camera Deputaţilor este convocată luni, 4 septembrie, de la ora 16.00, în a doua sesiune ordinară a anului 2023, potrivit dispoziţiilor art. 66 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 34 lit. a) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, a anunţat forul legislativ.

Conducerea Senatului se reuneşte începând cu ora 9.00, luni, urmată de şedinţa comitetului liderilor şi a grupurilor parlamentare. În prima şedinţă de plen se va alege noua conducere a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Preşedinţii celor două foruri rămân neschimbaţi, Alfred Simonis urmând să continue interimar la şefia Camerei Deputaţilor, iar la Senat fiind preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, care a preluat funcţia după finalizarea mandatului de premier.

Printre proiectele aşteptate în această sesiune se află legea pensiilor şi legea salarizării, jaloane în PNRR, dar şi modificarea legii pensiilor speciale, după decizia CCR care a declarat neconstituţional proiectul.

De asemenea, reprezentanţi ai PSD urmează să vină cu mai multe proiecte de înăsprire a sancţiunilor aplicate şoferilor care urcă la volan beţi sau drogaţi, printre propuneri numărându-se anularea dreptului de a conduce pentru cel puţin zece ani sau chiar confiscarea autovehiculului condus de un şofer drogat sau beat.

Premierul Marcel Ciolacu anunţa după şedinţa conducerii partidului că modificările legislative urmează să fie înaintate în primele două săptămâni ale actualei sesiuni parlamentare. La rândul lui, senatorul PSD Robert Cazanciuc afirmă că “nu va mai exista niciun fel de concesie pentru persoanele care se urcă la volan băute, drogate sau fără permis, dar nici pentru cei care consumă sau fac trafic de droguri”.

Tot la începutul sesiunii parlamentare, premierul Marcel Ciolacu este aşteptat să vină în faţa Legislativului.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Guvernul îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului pe pachetul legislativ care vizează reforma aparatului de stat, măsurile de echilibrare fiscală şi cele pentru combaterea evaziunii. “Îmi voi pune mandatul pe masă în Parlament. Nu mă sperie nimic! Nu voi ceda un milimetru, indiferent de presiunile celor din sistem”, a spus premierul. El a mai afirmat că trebuie să separăm apele şi românii să vadă cine vrea cu adevărat să facă reforme şi să ducă această ţară înainte şi cine se opune şi luptă pentru privilegii şi pentru bogaţi. “Eu cred că aceasta este calea şi vă anunţ că voi merge înainte cu fermitate”, a afirmat Ciolacu.

Reprezentanţii Alianţei pentru Unirea Românilor au anunţat deja că vor depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Marcel Ciolacu, imediat după începerea sesiunii parlamentare. “Acţiunea AUR are drept scop oprirea politicii antinaţionale promovată de coaliţia PSD-PNL şi eliminarea actelor normative promovate de guvernele conduse de Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu prin care sunt ameninţate cu falimentul mii de companii româneşti din construcţii şi agricultură”, spunea recent formaţiunea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *