Percheziţii la Baza militară de la Mihail Kogălniceanu

Au fost efectuate 29 de percheziţii de către DNA pe 29 septembrie 2022 la Baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu.

Au fost vizate sediul unor firme şi domiciliile unor persoane fizice.

Percheziţiile au fost efectuate pentru combaterea infracţiunilor de corupţie şi au fost vizaţi militarii americani de anchetatori americani.

Acuzaţiile? Suspiciuni de corupţie (comisioane pentru acordarea de contracte de achiziţii) şi abuz în serviciu.

DNA a transmis următorul comunicat:

“Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanţi ai mass media, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie.

În cursul zilei de 29 septembrie 2022, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, s-au efectuat 26 de percheziţii domiciliare în câteva zeci de locaţii reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea autorităţilor judiciare SUA.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *