EconomieHOTTehnologie

Prețurile oficiale ale noului model Dacia Bigster: Clienții din România o pot comanda

Începând cu data de 9 ianuarie, clienții din România pot comanda noul model Dacia Bigster. Aceasta are un preț de pornire de 23.000 de euro pentru modelul ESSENTIAL și ajunge 29.500 de euro pentru modelele hybrid din categoria JOURNEY sau EXTREME.

Bigster este disponibil în patru nivele de echipare : Essential, Expression, completate, la vârf, de două versiuni la preț echivalent: Bigster Extreme, destinat amatorilor de outdoor (care dispune de plafon panoramic cu deschidere electrică și funcție oscilobatantă, bare de pavilion modulabile, sistem Hill Descend Control și covorașe de cauciuc în echiparea de serie), și Bigster Journey, pentru clienții interesați de confort și de călătoriile lungi, cu caroseria în două nuanțe (pavilion de culoare neagră), hayon cu acționare electrică și scaun șofer cu reglaje electrice ca echipamente de serie.

Totodată, Bigster inaugurează în gama Dacia noua nuanță de caroserie Indigo Blue.

Xavier Martinet, directorul de marketing, vânzări şi operaţiuni responsabil de marca Dacia, explică faptul că noua Dacia Bigster este un model „de cucerire”, care are drept misiune de a atrage noi clienţi către brandul românesc, clienţi care migrează de la alte mărci sau dinspre second hand.

„Noi cu Bigster mergem acum în premieră pe segmentul C al SUV-urilor în Europa, care are un volum de circa 3 milioane de unităţi. Ne aşteptăm ca 70% dintre clienţi să fie unii noi pentru marcă. Bigster este mai bine echipat ca alte modele Dacia, dar vorbim de un segment nou, unde clienţii nu sunt la fel de constrânşi când vine vorba de bugetul alocat. Mai mult, ne-am uitat la cerinţele pieţei din Germania, unde avem cel mai mare segment C SUV din Europa. Respectăm esenţialul şi venim cu un preţ de 20% sub concurenţă”, a spus Xavier Martinet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *