HOTPoliticăSocial

Proiect în Parlament: Se dorește legalizarea și taxarea prostituției/ În România a mai fost legală, înainte de regimul comunist

Un proiect depus în Parlament de către deputatul PNL, Ion Iordache, prevede legalizarea și impozitarea prostituției. Proiectul de lege este semnat de mai mulți deputați și are drept scop protejarea lucrătoarelor sexuale prin controale sanitare, proiecție juridică și scoaterea de sub influența așa numitor ”pești”.

De asemenea, această activitate ar urma să fie taxată de către stat și astfel s-ar reveni la situația anterioară anului 1949. Înainte de venirea la putere a comunismului, în România funcționau ”casele de toleranță”, iar lucrătoarele sexuale erau obligate să aibă analizele medicale la zi, dar și un carnet în care erau trecuți clienții pe baza căruia aceștia erau contactați în cazul în care exista riscul să fi contactat o boală cu transmitere sexuală.

Am inițiat un proiect de lege pentru reglementarea autorizarea și controlul activităților de natură sexuală. Știu că este un subiect sensibil, dar am ales asumarea. În România, aceste activități există, însă astăzi se desfășoară în „zona neagră”: fără control sanitar, fără protecție juridică și sub dominația rețelelor de trafic de persoane.

Am ales reglementarea în locul ipocriziei.

Mulți vor spune că există „alte priorități”. Însă protejarea sănătății publice și combaterea sclaviei moderne nu pot fi niciodată priorități secundare. Statul are obligația să reglementeze realitatea, nu să se prefacă că nu o vede în timp ce victimele sunt exploatate în umbră.

Legea propune un control riguros, nu o promovare a activității:

-Sănătate publică prin controale medicale periodice obligatorii pentru a stopa răspândirea bolilor.

-Lupta împotriva traficului prin instrumente reale pentru poliție și justiție de a identifica și pedepsi exploatarea.

– Protecția comunității prin reguli stricte de amplasare a spațiilor, la distanțe clare față de școli, parcuri și lăcașuri de cult.

-Siguranță juridică prin activitate desfășurată exclusiv de persoane majore, voluntare și autorizate.

State precum Germania, Olanda, Austria, Elveția sau Grecia au înțeles că doar prin legalitate poți scoate oamenii din mâinile traficanților. În lipsa unei legi, statul român rămâne un spectator neputincios în fața abuzurilor.

Le mulțumesc colegilor care au înțeles necesitatea reglementării și importanța demersului fiind inițiatori alaturi de mine.

Alegem împreună responsabilitatea în locul haosului și controlul în locul indiferenței.”, scrie deputatul Ion Iordache.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *