PSD, PNL și Cotroceniul ironizate de Kelemen Hunor la congresul USR, în aplauzele opoziției

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, intrat în opoziție, a stârnit râsete și a primit aplauze la Congresul USR, după un discurs presărat cu ironii și critici directe la adresa coaliției de guvernare dar și trimiteri subtile la Cotroceni.

“Am emotii, trebuie sa recunosc, in fata voastra, nu pentru ca nu am vorbit in fata oamenilor, ci pentru ca nu am mai fost de foarte mult la un Congres al unui partid in opozitie. Dar incerc sa ma obisnuiesc cu acest statut si incerc sa ma obisnuiesc dupa aterizarea noastra fortata. Voi cunoasteti sentimentul, nu trebuie sa va explic eu cum e sa faci treaba si sa te trezesti pe peron. Poate sa fie din lacomie, din razbunare, din eroare strategica, chiar nu mai conteaza”, a declarat liderul UDMR, în fața membrilor USR dar și a reprezentanților PMP și Forței Dreptei care participă la Congres.

El a precizat că a fost invitat la Congresul USR atunci când nici UDMR nici USR nu știau că maghiarii nu vor mai face parte din Guvern, dar probabil că era o anumită persoană în statul român care avea cunoștință de evoluția viitoare a lucrurilor, Kelemen Hunor făcând aluzie la Klaus Iohannis.

“Astazi relatia cetatean-stat se poate caractariza printr-un singur cuvant, neincredere totala. E cea mai mare provocare pentru noi ca clasa politica, indiferent de care parte a baricadei ne aflam, daca reusim sa redam increderea sau nu”, a adăugat Kelemen Hunor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *