România faptelor imposibile: pod furat peste noapte, în județul Suceava, pe DJ 208 A

Podul de piatră s-a dărâmat, la Luncușoara, în județul Suceava, dar nu pentru că l-ar fi luat apa, ci pentru că, pur și simplu, a fost furat.

Podul era unul provizoriu și fusese ridicat de firma Autotehnorom, cea care derulează lucrări în zonă. Construcția a fost desființată pe timp de zi, iar noaptea s-au furat tuburile de beton, de la patru metri adâncime.

Localnicii din zonă au sunat la 112 și au anunțat firma care derulează lucrări de modernizare pe modernizare axialul Suceava-Iași, pe DJ 208 A, că un pod provizoriu a fost desființat, apoi s-au furat tuburile din beton (opt bucăți) care treceau prin apă.

Consilierul Juridic al firmei sucevene Autotehnorom, Dumitru Dascălu, declară că au constat și ei, cu uimire, că podul pur și simplu a dispărut.

Este vorba, într-adevăr, de un pod provizoriu, dar care urma să mai fie folosit pentru că podul nou nu este finalizat.

Cel care ar fi sustras tuburile de beton, după ce a făcut săpături cu un buldoexcavator, ar fi un întreprinzător din zonă, care de altfel a pus tuburile din beton pe un teren ce îi aparține.

Săpăturile la patru metri adâncime au afectat însă și podul în curs de construire la Luncușoara, pe DJ 208 A, așa încât firma de construcții va cere despăgubiri, fiind vorba despre un proiect cu fonduri europene.

“Un pod provizoriu, care era destinat să asigure traficul rutier în perioada în care se construia podul definit de pe DJ 208 A din localitatea Luncușoara, a fost desființat ziua iar noaptea furat bucată cu bucată. Am constatat și noi asta, cu surprindere. Grav este că săpând acolo, au afectat și structura rutieră de lângă podul definitiv și s-a creat un pericol, pământul pur si simplu curgând spre râu și lăsând un gol sub asfalt. Vecinii ne-au anunțat că se fură podul… Ziua au desființat podul cu buldozerul, iar noaptea au furat tuburile de la patru metri adâncime. Nu știm de ce le-au furat, probabil să facă un alt pod, mai trainic și mai frumos, vorba cântecului… “, ne-a declarat Dumitru Dascălu.

Există înregistrări pe camerele de supraveghere din zonă cu momentele în care podul a fost desființat, iar apoi furat.

Localnicii vorbesc de trei bărbați, care în miez de noapte au venit să ia tuburile, după ce ziua au făcut săpături.

Imaginile au fost predate Poliției, care a fost sesizată de furt prin 112.

Nu am putut lua legătura cu cel suspectat de furt. Vecinii spun că nu l-au mai văzut prin zonă și că ar fi plecat în străinătate.

Cert este că, în cursul zilei de joi, reprezentanții firmei de construcții au făcut plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava și cer să fie elucidate condițiile în care a dispărut podul provizoriu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *