România pierde tot mai multă pădure pe zi ce trece. Tăierile ilegale au ajuns la trei hectare pe oră.

România va primi bani nerambursabili prin PNRR pentru împădurirea şi reîmpădurirea a 56.700 de hectare până în anul 2026, în condiţiile în care, potrivit unui raport al Comisiei Europene, suprafaţa de pădure din ţara noastră scade dramatic din cauza tăierilor ilegale

Una dintre principalele bogăţii naturale din România este pădurea. Ţara noastră are o suprafaţă de 6,9 milioane de hectare de pădure, din care jumătate se află în administrarea statului, cealaltă jumătate regăsindu-se în posesia obştilor sau a persoanelor fizice.

Aproximativ 29% din suprafaţa ţării este acoperită cu pădure, dar chiar şi aşa ne situăm cu mult sub media Uniunii Europene, care este de 43%. Din păcate, an de an suprafaţa de pădure scade dramatic, din cauza tăierilor ilegale.

Un raport de anul trecut al Comisiei Europene relevă faptul că ţara noastră pierde trei hectare de pădure pe oră pentru un total estimat de peste 20 de milioane de metri cubi de lemn tăiat ilegal în fiecare an. Asta înseamnă pierderi de 6 miliarde de euro.

„Autorităţile naţionale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii şi să aplice sancţiuni corespunzătoare. Inconsecvenţele din legislaţia naţională nu permit autorităţilor române să verifice cantităţi mari de lemn recoltat ilegal”, spune Comisia Europeană.

ONG-urile care luptă pentru oprirea defrişărilor estimează, pe baza imaginilor furnizate de sateliţii NASA, că în ultimii 20 de ani aproximativ 400.000 de hectare de pădure au fost tăiate în România, în timp ce plantările, realizate în special din regenerări naturale, s-au situat abia la 200.000 de hectare.

Zonele cele mai afectate de tăierile ilegale sunt, din păcate, acolo unde există cele mai valoroase păduri, respectiv în Munţii Făgăraş, zonă în care au existat şi cele mai multe autorizaţii de exploatare forestieră.

Salvarea ar putea veni prin Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare (PNRR). România va primi bani nerambursabili pentru împădurirea şi reîmpădurirea a 56.700 de hectare până în anul 2026.

Se are în vedere şi operaţionalizarea a 90 de pepiniere noi, în conformitate cu cerinţele legale stabilite în Strategia forestieră naţională. Producţia de material de reproducere se va concentra pe speciile şi ecotipurile de arbori care sunt adecvate pentru viitoarele condiţii climatice preconizate din România.

„Obiectivul acestei investiţii este de a crea noi păduri şi suprafeţe cu vegetaţie forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice prin identificarea şi evaluarea terenurilor, finanţarea împăduririi şi lucrărilor de îngrijire a plantaţiilor şi creşterea suprafeţei cu vegetaţie forestieră în lungul căilor de comunicaţie şi în interiorul aglomerărilor urbane (păduri urbane, inclusiv de tipul mini-pădurilor) în jurul localităţilor şi între câmpurile cu culturi agricole, precum şi alte categorii de perdele forestiere de protecţie”, se arată în PNRR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *