EconomieHOTSocial

Românii au dominat piața auto în această vară

În luna iulie, înmatriculările de autoturisme noi în Europa au crescut cu 5,9%, susținute de un avans semnificativ înregistrat în Germania, care a compensat scăderile din Marea Britanie, Franța și Italia. În același timp, piața auto din România a raportat o creștere anuală de 25,3%, potrivit datelor publicate joi de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), citate de Reuters.

Asociaţia, care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa, a informat că că 1,085 milioane autoturisme au fost înmatriculate în luna iulie 2025 în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), în creştere cu 5,9% comparativ cu aceeaşi lună din 2024. Piaţa auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 7,4% în ritm anual, până la 914.680 de autoturisme, conform Agerpres.

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 11,1% în Germania, dar au scăzut cu 5% în Marea Britanie, 7,7% în Franţa şi 5,1% în Italia. Pieţele din Spania, Polonia şi Austria au înregistrat creşteri de 17,1%, 16,5% şi respectiv 31,6%.

Piaţa auto din România a înregistrat un avans de 25,3% în ritm anual, în condiţiile în care în luna iulie au fost înmatriculate 16.337 autoturisme, comparativ cu 13.057 autoturisme în luna iulie a anului trecut.

În rândul principalilor constructori auto generalişti, o creştere semnificativă, de 11,6%, a înmatriculărilor a fost înregistrată în luna iulie de grupul Volkswagen, urmat de grupul francez Renault care a înregistrat o majorare cu 8,8% în ritm anual. În schimb, înmatriculările Stellantis au scăzut cu 1,1%

Datele ACEA mai arată că vânzările Tesla în Europa s-au prăbuşit cu 40,2% în luna iulie, iar cota de piaţă a constructorului american a scăzut până la 0,8%, de la 1,4% în urmă cu un an. În schimb, vânzările grupului chinez BYD au explodat cu 225,3% în ritm anual, iar cota sa de piaţă a ajuns la 1,2%.

În interiorul grupului Renault, înmatriculările de autoturisme marca Dacia au crescut cu 13,6% în luna iulie, până la 52.945 de unităţi, devansând cele 49.599 autoturisme marca Renault înmatriculate, creştere de 3% în ritm anual. Marca Dacia a devansat în luna iulie alte mărci importante precum Peugeot, Opel, Fiat, Citroen, Hyundai sau Audi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *