HOTSocial

Se modifică ajutorul de deces în 2026! Anunț făcut de Casa de Pensii

Casa de Pensii a făcut o serie de precizări necesare, în contextul intrării în vigoare a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026.

Potrivit anunțului venit de la reprezentanții instituției, ajutorul de deces se majorează în acest an.

Concret, dacă până la 29 martie a.c. ajutorul de înmormântare în cazul decesului asiguratului sau pensionarului era de 8.620 lei, acum acesta s-a majorat.

Astfel, din 30 martie, în cazul decesului asiguratului sau pensionarului, se acordă suma de 9.192 lei.

„Conform prevederilor art. 20 din Legea 44/2026, cuantumul ajutorului de deces prevăzut de Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii, este următorul:

în cazul decesului asiguratului sau pensionarului: 9.192 lei”, se arată într-un comunicat al Casei de Pensii.

Concret, între 1 ianuar 2026 și 29 martie 2026 cuantumul ajutorului de deces, acordat în baza Legii nr. 10 din 2025, în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului a fost de 4.310 lei.

Odată cu intrarea în vigoare a noului act normativ, în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, ajutorul de deces a crescut la 4.596 lei.

„Mențiune: noile cuantumuri ale ajutorului de deces de 9.192 lei , respectiv de 4.596 lei, se aplică începând cu data de 30 martie a.c., data intrării în vigoare a Legii nr. 44/2026”, au mai transmis cei de la Casa de Pensii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *