Sorin Grindeanu acuză că CFR Marfă a fost devalizată de companii de stat
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susţine că operatorul naţional de transport CFR Marfă a fost “devalizat” de-a lungul anilor inclusiv prin încheierea unor contracte păguboase pentru companie, sub preţul de cost. El spune că a cerut noului director al CFR Marfă renunţarea la astfel de contracte, iar compania a început să se reabiliteze din punct de vedere financiar.
Grindeanu menţionează un director general “pus de tinerii frumoşi şi liberi” care au fost înaintea sa la minister, “fratele acestui director general fiind şi mare consilier al domnului actual preşedinte al USR”.
“În momentul în care am venit la minister – şi ştiţi foarte bine că nu era o problemă nouă descoperită de Grindeanu când a venit acolo – CFR Marfă aflat într-o situaţie economică nu proastă, ci foarte proastă, aflându-se sub acel concordat din punct de vedere economic. Comisia Europeană ne cerea insolvenţa, să o închidem ş.a.m.d. Era un director general acolo, pus de tinerii frumoşi şi liberi care au fost înaintea mea pe la ministerul ăla, fratele acestui director general fiind şi mare consilier al domnului actual preşedinte al USR-ului şi pe care eu l-am păstrat, că nu aveam nicio… după vreo două luni aud că şi-a dat demisia. Cum adică şi-a dat demisia? Păi nu, că a plecat dar nu înainte de a semna un contract extraordinar de păgubos pentru CFR Marfă. (…) Ce au însemnat aceste tipuri de contracte păguboase pentru CFR Marfă? Pentru că CFR Marfă, în acest moment, mai ocupă 20% din piaţa de transport de acest tip din România. Au împins în aceşti ani CFR Marfă, tot pe contracte păguboase, că au transportat cărbunele pe minus, că au transportat sare, că au transportat de la Conpet, spre exemplu, petrol sub preţul de cost. Asta e una din căile în care s-a devalizat CFR Marfă pe contracte păguboase şi au ajuns la aceste datorii de care ştim”, a afirmat Sorin Grindeanu.
Acesta a precizat că a solicitat directorului CFR Marfă să renunţe la toate contractele păguboase, cu sprijinul avocaţilor.
“Vreau să vă spun că 2022… într-un an de zile această companie a trecut pe profit într-un an de zile. O să vedeţi în 2023 CFR Marfă ce va însemna ca şi plusuri, pentru că s-a renunţat la aceste contracte, se merge pe contracte normale şi asta va însemna ceva”, mai spune Grindeanu.