Sună a banc, dar nu este: Un șofer drogat a accidentat un pieton beat pe un bulevard din Slatina

Un bărbat în vârstă de 35 de ani care a accidentat un pieton pe un bulevard din municipiul Slatina a fost testat pozitiv cu aparatul drugtest, ce a indicat prezenţa a două substanţe psihoactive, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

Accidentul a avut loc luni după amiaza, pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza din Slatina, iar pietonul, aflat sub influenţa alcoolului, ar fi fost lovit în timp ce traversa strada prin loc nepermis.

“Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Slatina, ar fi acroşat un pieton, respectiv un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din aceeaşi localitate, care se afla în traversarea neregulamentară a străzii”, a precizat sursa citată.

În urma accidentului, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

Testarea cu etilotest a arătat că şoferul autoturismului nu consumase alcool, însă pietonul avea o concentraţie alcoolică de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şoferul autoturismului a fost testat şi cu aparatul drugtest, ce a indicat prezenţa a două substanţe psihoactive, T1B THC şi T1C MDMA.

În cauză, poliţiştii au deschis dosar penal pentru infracţiunile de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *