HOTSocial

Suspiciune de crimă în Voluntari, după ce o chinezoaică a fost găsită moartă într-o casă. Ce au descoperit oamenii legii

Suspiciune de crimă, lângă Capitală, în localitatea Voluntari. O femeie de 42 de ani, din China, care locuia într-o casă situată într-un complex în care se află mai mulți cetățeni străini, a fost găsită fără suflare.

Polițiștii au sosit la fața locului și au constatat că victima avea un cuțit în mână. De asemenea, o ambulanță a fost solicitată în zona cu pricina, însă medicii nu au putut face nimic pentru a-i salva viața femeii.

„Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, într-un imobil din localitatea Voluntari a fost descoperită o femeie, căzută cu fața în jos, aceasta având un cuțit în mână.
În cadrul primelor activități, polițiștii au identificat persoana respectivă, în cauză fiind vorba despre o femeie, în vârstă de 42 de ani, cetățean străin. Echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul femeii respective”, au informat polițiștii.

Oamenii legii au o listă cu suspecți, iar printre aceștia se numără iubitul femeii. Bărbatul, cetățean chinez, ar fi fost văzut în timp ce fugea din casă. Deocamdată, acesta nu a fost găsit, fiind căutat de polițiști.

Se pare că relația dintre cei doi era tensionată. Vecinii spun că victima și iubitul ei se certau foarte des. În acest caz a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cum a avut loc tragedia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *