HOTSocial

Trei femei din Călărași s-au îmbătat și au sunat la 112. Una dintre ele l-a lovit cu pumnii pe un polițist

Incident neobișnuit în Călărași. Trei femei, cu vârste de 21, 31 și 50 de ani, au băut bine, după care au sunat la 112. Acestea au spus că una dintre ele a fost bătută de iubit, astfel că mai mulți agenți s-au prezentat la adresa indicată.

Sâmbătă, în jurul orei 18.00, oamenii legii au fost anunțați de așa-zisa agresiune, însă când au ajuns la fața locului a început scandalul. Femeia de 31 de ani a fost cea care i-a apelat, însă a recunoscut că a mințit și că, de fapt, ar fi avut doar un conflict verbal cu bărbatul.

Atunci, oamenii legii le-au informat că vor primi o amendă pentru apelarea abuzivă a numărului unic de urgență 112. În acel moment, femeile au devenit agresive atât verbal, cât și fizic.

Spiritele s-au încins și mai tare în momentul în care polițiștii au încătușat-o pe femeia de 50 de ani, ea fiind, până în acel moment, cea mai agresivă. Astfel, tânăra de 21 de ani a sărit la unul dintre agenți și a început să-l lovească cu pumnii în piept. Aceasta încerca să o elibereze pe cea încătușată.

Până la urmă, toate trei au ajuns la sediul poliției. Unul dintre agenți a suferit răni ușoare la antebrațul drept. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, iar faţă de tânăra de 21 de ani a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.

De asemenea, în cazul tinerei agresive, ea a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași. A fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Nicușor Dan își continuă drumețiile prin țară. Președintele României, vizită surpriză la Roșia…
Fanatik

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *