Ucraineancă arestată în momentul în care încerca să-și vândă copilul pentru 25.000 de dolari
O femeie de 38 de ani a fost reținută în Luțk, o localitate din vestul Ucrainei, după ce ar fi încercat să-și vândă fiul de șase ani pentru 25.000 de dolari. Intervenția poliției a avut loc chiar în momentul tranzacției, după ce cumpărătorul a alertat autoritățile.
Potrivit Procuraturii Generale a Ucrainei, ucraineanca stabilise deja prețul de 25.000 de dolari și s-a prezentat la întâlnirea cu presupusul cumpărător pentru a finaliza tranzacția.
Arestarea a avut loc vinerea trecută, după ce bărbatul implicat a decis să nu continue înțelegerea și a anunțat forțele de ordine.
Polițiștii au monitorizat întâlnirea și au intervenit în momentul în care banii urmau să fie predați. Femeia a fost reținută pe loc.
Copilul era deja în atenția serviciilor sociale, iar autoritățile verifică acum dacă au existat deficiențe în gestionarea cazului.
În prezent, băiatul se află într-un centru de îngrijire.
Anchetatorii au precizat că femeia are antecedente penale, fiind condamnată anterior pentru furt. După despărțirea de soț, aceasta locuia cu fiul cel mic, în timp ce ceilalți doi copii ai săi se aflau în grija tatălui.
În fața anchetatorilor, femeia ar fi declarat că a recurs la acest gest pentru că nu mai dorea să aibă grijă de copil și avea nevoie urgentă de bani.
Ea este acum acuzată de trafic de minori și a fost plasată în arest preventiv.
Dacă va fi găsită vinovată, riscă o pedeapsă severă cu închisoarea.
